Matei Vişniec, după moartea directoarei Teatrului din Suceava care îi poartă numele: „Îţi vom păstra la fiecare reprezentaţie câte un loc liber“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/Teatru Matei Vişniec
FOTO: Facebook/Teatru Matei Vişniec

Dramaturgul Matei Vişniec a transmis un mesaj emoţionant la moartea directoarei Teatrului din Suceava care îi poartă numele. Poeta Carmen Veronica Steiciuc a fost răpusă de COVID-19. Din cauza unor alergii, nu s-a vaccinat împotriva noului virus.

Cu sensibilitate, dramaturgul Matei Vişniec a scris un mesaj după moartea scriitoarei Carmen Veronica Steciuc, cea care a condus timp de şase ani Teatrul „Matei Vişniec”, din Suceava.

"Carmen Veronica Steiciuc a fost, înainte de toate, un fel de flacără plină de viaţă, de pasiune literară, de energie generoasă. 

Toţi cei care i-au stat în preajmă şi-au pus, cred, această întrebare: de unde se hrănea ea cu atîta forţă şi cu atîta încredere că totul era posibil? 

Carmen avea o vocaţie înnăscută de organizator de evenimente culturale, avea idei, credea în oameni… Reuşea cu un talent uluitor să găsească finanţări, să deblocheze situaţii care păreau imposibile, să rezolve trei probleme pe minut.

I-am fost alături în multe turnee, precum şi la multe festivaluri începînd cu cel de poezie <Nicolae Labiş>, de organizarea căruia s-a ocupat multă vreme. 

Apoi s-a lansat într-o fabuloasă aventură teatrală, a învăţat din mers tot ceea ce trebuia pentru a conduce un teatru, a absolvit o nouă facultate pentru a fi manager cultural… Şi între timp mai scria şi poeme, publica şi cîte o carte. A activat în cadrul clubului Rotary, s-a ocupat timp de cîţiva ani de revista Bucovina literară, a avut două rezidenţe de scriitor în Franţa… Vorbea foarte bine engleza şi franceza, şi a ştiut să fie o gazdă minunată pentru cei care descopereau, împreună cu ea, Bucovina”, a scris dramaturgul. 

Matei Vişniec a mărturisit că deşi este un om al cuvintelor i-a fost greu să scrie mesajul. „Simt mai degrabă nevoia de să-i spun direct: Carmen, mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru Suceava, pentru noi cei care iubim teatrul, pentru toţi cei care iubim literatura, arta, dialogul între oameni şi între sensibilităţi diferite, curajul de a experimenta, de a inventa limbaje, de a înfrumuseţa viaţa cu vise realizabile…Îţi vom păstra, dragă Carmen, un loc în inima noastră şi în sufletul nostru, iar în teatrul de la Suceava, pe care l-ai iubit atît de mult, îţi vom păstra la fiecare reprezentaţie cîte un loc liber. Ca să fii cu noi…", a conchis scriitorul. 

FOTO: Facebook/TVARTE

matei visiec facebook/tvarte

Carmen Veronica Steiciuc a fost răpusă de COVID la vârsta de 53 de ani. Ea s-a stins din viaţă pe un pat al Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Suceava. Scriitoarea nu s-a vaccinat împotriva noului virus pentru că suferea de alergii şi alte afecţiuni. 

Vă mai recomandăm:

Veşti bune de la Atena. Mic dejun la Margina, pe podiumul destinaţiilor europene de turism cultural sustenabil

Cum va încerca Timişoara să atragă un milion de turişti în 2021. „E greu să te defineşti un oraş de lux dacă nu ai hotel de 5 stele“
 

Expertul care a promovat vreme de 24 de ani România în capitala Austriei are secretul prin care turiştii străni vor fi atraşi la Timişoara

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite