Maneaua despre coronavirus a lui Marius Olandezu: „Vin cu duba, vin cu tona că sunt virusul corona. Vă dau teamă şi teroare în orice împrejurare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: captură din clipul publicat pe YouTube.com
FOTO: captură din clipul publicat pe YouTube.com

Marius Olandezu a scos o manea pe tema noului virus care a ucis peste 2.000 de persoane numai în China. În videoclipul publicat pe YouTube, dansatoarele manelistului poartă măşti medicale.

Maneaua lui Marius Olandezu se numeşte „Mai tare ca virusu' corona”. Clipul piesei a fost publicat pe YouTube. În imagini, manelistul apare alături de trei dansatoare care poartă măşti medicale.

“S-a dat zvon în orice ţară c-am putere colosală. Vin cu duba, vin cu tona că sunt virusul corona. De orice eu sunt capabil, pentru voi inegalabil. Vă dau teamă şi teroare în orice împrejurare. N-aveţi vorbe, vă dărâm, n-aveţi parte, vă fac scrum, n-aveţi talent nici putere. Tot ce zic arăt cu fapte, vă pun în dificultate. Eu fac banii ca uzina, bomba de la Hiroshima. Dacă mă supăr pe voi vă bag în saci de gunoi, că după multe criterii sunteţi doar nişte mizerii”, sunt versurile manelei.

Marius Olandezu n-a scos prima manea din România pe tema coronavirusului. În prima săptămână a lunii februarie, trei copii au scos o piesă pe tema virusului mortal.

Maneaua face trimitere la brand-ul de bere ce are denumirea identică cu virusul mortal din China: „Corona-i virus chinezesc/Pe români îi zăpăcesc/Vrea să-i ţină închişi în casă/Să nu aibă pâine pe masă“.

„Du-te virus, du-te, pleacă!/Înapoi în China pleacă/Că românii sunt căliţi şi de viruşi şi de griji“, „Pe români s-au testat multe/Şi plăcute şi urâte/Dar românu-i din oţel, nicio boală nu dă în el“, sunt alte versuri ale melodiei. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite