Legenda bisericii de la Mănăstioara. Ştefan cel Mare ar fi construit-o din lemnul unui stejar în care s-a ascuns ca să-şi salveze viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lăcaşul de cult care poartă hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” se află pe una dintre cele mai înalte culmi ale comunei Udeşti, din judeţul Suceava. Enoriaşii care vor să viziteze biserica trebuie să traverseze o potecă din pădurea Plăvălari.

Edificiul din lemn se află pe lista monumentelor de patrimoniu. Este o bijuterie arhitecturală a unor vremuri de demult apuse. Lăcaşul de cult „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” este un loc legendar. Mai toţi udeştenii povestesc cu mândrie că micul edificiu, cu geamuri înguste, prin care abia pătrunde lumina soarelului, a fost construit de domnitorul Ştefan cel Mare, din trunchiul unui stejar în care s-ar fi ascuns pe când era copil, ca să scape de furia celui care i-a asasinat tatăl.

Se spune că pe 15 octombrie 1451, voievodul Bogdan al doilea, tatăl domnitorului Ştefan cel Mare, a fost la o nuntă în satul Reuseni, unul dintre cele 11 sate pe care le are astăzi comuna Udeşti. În noaptea nunţii, Petru al III-lea Aron a năvălit peste meseni şi l-a decapitat pe Bogdan al II-lea. Copil fiind, Ştefan cel Mare ar fi reuşit să fugă şi să scape de urmăritorii săi, ascunzându-se în scorbura unui stejar uriaş. După ce a ajuns domn al Moldovei ar fi ridicat biserica din lemnul acelui stejar, pentru a-i mulţumi divinităţii.

Ei bine, specialiştii care au cercetat legenda, nu au găsit indicii care să ateste clar că biserica de lemn de la Mănăstioara a fost construită de Ştefan cel Mare. Ba, dimpotrivă, datează construcţia în secolul al XVIII-lea.

Imagine indisponibilă

Interiorul bisericii de la Mănăstioara. FOTO: Oana Şlemco

Din păcate, astăzi edificiul nu este într-o stare bună. Arhitectul sucevean Viorel Blănaru susţine că Primăria Udeşti nu s-a preocupat nici de întreţinere şi nici de promovarea bisericuţei.

„Starea de conservare este foarte proastă. Biserica nu este îngrijită. Acolo se face slujbă doar o dată pe an. În plus, accesul este anevoios. Nu este marcat. Doar localnicii se pot bucura de frumuseţea şi de legenda locului”, ne-a declarat sursa citată.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite