Judecătorii suceveni au redus cu 12 ani pedeapsa unui criminal ce şi-a omorât şi îngropat cumnatul în spatele casei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul lunii martie a anului 2015, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe inculpatul Mihai Gheorghe Ureche la 20 de ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor. Acesta a primit această pedeapsă după ce în anul 1999, împreună cu un alt fratele de-al său, l-au omorât pe un cumnat şi l-au îngropat în spatele casei.

Tribunalul Suceava a dispus redeschiderea procesului penal privind inculpatul Mihai Gheorghe Ureche, de 40 de ani, din comuna suceveană Frumosu, condamnându-l pe acesta la opt ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În primăvara anului 2015, carabinierii italieni au pus mâna pe Mihai Gheorghe Ureche, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru omor. Ureche a fost prins în comuna Paola, din provincia Cosenza a regiunii Calabria din sudul Italiei. Pe site-ul italian www.cosenzapost.it., se arată că poliţiştii italieni au reuşit să-l reţină pe Mihai Gheorghe Ureche, care este acuzat că, în august 1999, a comis o crimă în România. Concret ziariştii italieni spun că Ureche a avut o altercaţie în familie, l-a atacat cu brutalitate pe cumnatul său, pe care l-a omorât, după care a îngropat trupul neînsufleţit al acestuia.

Cei de la Interpol au primit informaţii cu privire la faptul că Mihai Gheorghe Ureche se află în Italia, mai precis pe coasta de sud a Mării Tireniene. Poliţiştii din Paola au primit descrierea suceveanului, astfel că au început imediat verificările. După câteva zile de la începerea căutărilor, poliţiştii din Paola au depistat o persoană care se potrivea descrierii trimise de cei de la Interpo şi astfel carabinierii italieni au dispus urmărirea acesteia. Pe 10 aprilie 2015, poliţiştii l-au oprit pe stradă pe Mihai Gheorghe Ureche, iar după ce l-au identificat au concluzionat că acesta este căutat în România pentru că are de ispăşit o pedeapsă de 20 de ani pentru crimă, arestându-l imediat. Suceveanul a fost încarcerat şi îşi aşteaptă extrădarea în ţara natală.

Pe site-ul poliţiei române, Mihai Gheorghe Ureche figurează ca şi urmărit naţional, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea prin care acesta a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor.

O crimă ce timp de 13 ani de zile nu a fost descoperită

La sfârşitul lunii martie a anului 2015, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe inculpatul Mihai Gheorghe Ureche la 20 de ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor. Acesta a primit această pedeapsă după ce în anul 1999, împreună cu un alt fratele de-al său, l-au omorât pe un cumnat şi l-au îngropat în spatele casei, toată această teribilă crimă ieşind la iveală după aproape 13 ani de la comiterea ei. Ştiind probabil că va ajunge în puşcărie, Ureche s-a gândit că ar fi mai bine să fugă din ţară, cu gândul că nu va fi prins niciodată.

La începutul lunii iunie 2012, în timpul unei percheziţii, au fost descoperite osemnite umane îngropate în curtea unei gospodării din comuna suceveană Frumosu, unde locuise un bărbat dat dispărut la sfârşitul lunii septembrie 1999. Potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Suceava, osemintele îi aparţineau lui Sorin Badale care a fost dat dispărut pe data de 27 septembrie 1999, pe când bărbatul avea 42 de ani.

Chiar dacă trecuse 13 ani de la acea dată, poliţiştii nu au întrerupt cercetările şi pentru că aveau unele bănuieli, ca urmare a investigaţiilor derulate, au făcut o percheziţie la imobilul unde dispărutul locuia cu familia. Astfel, în grădina gospodăriei au fost descoperite oseminte umane îngropate la o adâncime de 70 de centimetri, nefiind găsite însă obiecte de îmbrăcăminte. Printre sătenii din Frumosu umbla zvonul că în 1999, Badale a fost bătut de fraţii soţiei sale, Mihai şi Vasile Ureche, dus apoi în grajd şi lăsat să moară acolo. Între timp, agresorii au săpat o groapă în spatele casei şi l-au îngropat acolo, cadavrul bărbatului fiind găsit după 13 ani de zile.

Poliţiştii au crezut, în primă fază, că Sorin Badale este plecat în străinătate pentru că pe numele său exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoare pentru furt. Nimeni nu a ştiut nimic despre el, până când în 2012, fiul său, Nicolae Gabriel Badale, care în anul 1999, avea vârsta de şapte ani, a fost arestat preventiv pentru proxenetism şi a povestit acest secret al familiei sale. Vasile Bidirel, fost Ureche, fratele lui Mihai Gheorghe Ureche, individul arestat în Italia, şi-a recunoscut fapta, fiind condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru teribila sa faptă. 

Alte ştiri pe această temă:

Caz zguduitor: ce condamnare a primit bărbatul care a omorât un copil şi l-a fiert în sodă caustică

Bărbatul suspectat că a omorât cu sânge rece un bătrân după care i-a dat foc la casă a fost arestat preventiv

Crimă înfiorătoare comisă de „femeia - vampir”: tânăra însetată de sânge şi-a muşcat soacra şi a înjunghiat-o mortal

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite