Pagube uriaşe după inundaţiile din Liteni. Potopul a afectat zeci de case, 85 de hectare de teren agricol, două drumuri judeţene, un pod şi patru podeţe

Pagube uriaşe după inundaţiile din Liteni. Potopul a afectat zeci de case, 85 de hectare de teren agricol, două drumuri judeţene, un pod şi patru podeţe

85 de hectare de terenuri agricole au fost inundate în oraşul Liteni. FOTO: Dinu ZARĂ

96 de gospodării afectate, 85 de terenuri agricole inundate, 40 de păsări înecate, 2,5 kilometri de drumuri judeţene, un pod şi patru podeţe afectate, trei kilometri de şanţuri colmatate, acestea sunt pagubele provocate de inundaţiile de miercuri seară din oraşul Liteni, judeţul Suceava.

Inundaţiile de miercuri seară din oraşul Liteni, judeţul Suceava, au provocat pagube foarte mari. O comisie formată din reprezentanţi ai Prefecturii judeţului Suceava, Consiliului Judeţean şi Primăriei Liteni a inventariat efectele inundaţiilor.

Astfel, 96 de gospodării au fost inundate iar apa a intrat în 16 locuinţe. Cinci persoane din două locuinţe au fost evacuate în noaptea de miercuri şi au dormit la rude sau la cunoştinţe. De asemenea, 40 de păsări de curte au murit înecate şi 85 de hectare de terenuri agricole au fost inundate.

Inundaţiile au afectat grav şi intrastructura oraşului Liteni. Drumul judeţean 208A a fost afectat pe o distanţă de doi kilometri iar drumul judeţean 208C a fost afectat pe o lungime de jumătate de kilometru. Un pod şi patru podeţe au fost avariate, iar trei kilometri de şanţuri au fost colmatate. A fost afectată şi varianta de ocolire a podului Roşcani – Liteni de pe drumul judeţean 208C.

Primăria oraşului Liteni a intervenit pentru repunerea în circulaţie a drumurilor locale împreună cu jandarmii şi pompierii suceveni, dar şi cu localnici din oraş. Pompierii militari au intervenit pentru evacuarea apei din case, anexe gospodăreşi, beciuri, fântâni şi terenuri agricole.

 
Foto

Joi dimineaţă, Consiliul Judeţean Suceava şi Instituţia Prefectului au distribuit, cu ajutorul jandarmilor, apă plata şi alimente de primă necesitate.

“Sâmbătă, 5 mai, persoanele afectate de inundaţii vor primi câte un coş de alimente specific sărbătorilor pascale”, a declarat prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu.

 

Citeşte şi: 

VIDEO FOTO Inundaţii în oraşul Liteni. Zeci de gospodării au fost afectate de o rupere de nori

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările