FOTO VIDEO Mănăstirile medievale UNESCO, bijuteriile de pe tărâmul de basm al Bucovinei

FOTO VIDEO Mănăstirile medievale UNESCO, bijuteriile de pe tărâmul de basm al Bucovinei

Mănăstirile din Bucovina, simbolul Moldovei

Adevărate opere de artă, unice în întreaga lume pentru pictura exterioară cu pigmenţi rămaşi necunoscuţi specialiştilor de astăzi, mănăstirile din nordul Moldovei sunt adevărate bijuterii ale arhitecturii moldoveneşti medievale. Valoarea mănăstirilor Voroneţ, Suceviţa, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Arbore, Probota şi „Sfântul Ioan cel Nou” a fost recunoscută prin includerea în Patromoniul Mondial UNESCO.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unice în lume prin pictura exterioară şi arhitectura care defineşte epoca de glorie a Moldovei, mănăstirile din judeţul Suceava reprezintă probabil cel mai puternic brand turistic al României.

Opt dintre mănăstiri eu fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, au devenit în timp celebre în toată lumea şi sunt vizitate anual de mii de turişti români şi străini.

Au fost înscrise pe lista UNESCO bisericile mănăstirilor Voroneţ, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Pătrăuţi, „Sfântul Ioan cel nou” Suceava şi Probota.

La fel de spectaculoase sunt şi mănăstirile Putna, supranumită „Ierusalimul neamului românesc”, Dragomirna, Bogdana din Rădăuţi, Râşca şi Slatina.

Mănăstirile impresionează turiştii prin linişte, frumuseţe, culoare şi artă.

Mănăstirea Voroneţ, „Capela Sixtină a Estului”

Mănăstirea Voroneţ, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai trei luni şi trei săptămâni, un record pentru acea vreme.

Mănăstirea este situată la sud de oraşul Gura Humorului din judeţul Suceava, pe valea râului Voroneţ. Legenda originii bisericii îi uneşte pe voievodul Ştefan cel Mare şi cuviosul părinte Daniil Sihastrul, primul stareţ al mănăstirii.

 
Foto
 
Foto
 
Foto
 
Foto
 
Foto
 
Foto
 
Foto
 
Foto
 
Foto
Foto

De mici proporţii, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puţinele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-şi păstrează în mare măsură forma iniţială.

Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ştefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar şi din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenţia mai ales: Cina cea de Taină, Împărtăşirea Apostolilor, Spălarea picioarelor, Ciclul patimilor şi tabloul votiv al domnitorului Ştefan cel Mare.

Pictura exterioară a Voroneţului, datând din timpul domniei lui Petru Rareş, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viaţă, însufleţite, fireşti. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare şi în care predomină verdele şi albastrul, prin compoziţia larg desfăşurată a diferitelor scene.

Faţada de vest, cu impresionanta scenă a Judecaţii de Apoi, este alcatuită compoziţional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli aşezaţi pe scaune. De la picioarele Mântuitorului porneşte un râu de foc în care păcătoşii îşi află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie şi Protopărinţii neamului românesc - având spre nord un grup de credincioşi călăuziţi de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioşi care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântareşte faptele bune şi pe cele rele, lupta dintre îngeri şi demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul.

O notă caracteristică a acestor fresce o constituie şi bogata imaginaţie creatoare a realizatorilor ei, care introduc în compoziţie elemente folclorice, cum ar fi arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte. În interiorul bisericii reţin atenţia jilţurile şi stranele din secolul al XVI-lea, printre altele un jilţ domnesc, o adevărată capodoperă a sculpturii în lemn, mormântul mitropolitului Grigore Roşca, din pridvor, şi mormântul sihastrului Daniil, din pronaos.

Mănăstirea Suceviţa

Mănăstirea Suceviţa este o ctitorie a Movileştilor, construită în stilul arhitecturii moldoveneşti, o îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova.

Edificiul, de mari proporţii, păstrează planul trilobat şi stilul statornicit în epoca lui Ştefan cel Mare, cu pridvorul închis. Se menţin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră şi ocniţele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată.

Mănăstirea este înconjuratpă cu ziduri înalte de şase metri şi groase de trei metri, prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colţ şi unul cu paraclis peste gangul intrării.Pictura murală interioară şi exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă naraţiune biblică din Vechiul şi Noul Testament.

Biserica Arbore

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore a fost construită în anul 1502 de hatmanul Luca Arbore, unul dintre marii boieri din perioada domniei lui Ştefan cel Mare. Din întreg ansamblul de clădiri construite de Luca Arbore s-a păstrat până în zilele noastre doar biserica. Curtea boierească a Arboreştilor s-a ruinat în decursul timpului, fiind distrusă de un incendiu. Biserica a fost construită pe locul unui schit străvechi şi era destinată a servi ca necropolă a familiei Arbore.

Lucrările de construcţie au început la 2 aprilie 1502 şi au fost finalizate, în acelaşi an, la 29 august, după cum atestă pisania. Biserica are un plan asemănător cu al bisericii din Reuseni, prezentând multe elemente comune cu biserica Mănăstirii Dobrovăţ, ambele construite de Ştefan cel Mare în anii 1503-1504. Ea a fost construită din piatră brută, iar la bolţi s-a folosit cărămida. Lăcaşul de cult este lipsit de turle, având un acoperiş în patru ape rotunjit spre răsărit ca urmare a curburii absidei.

Biserica "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" din Arbore este renumită prin pictura murală în frescă, de însemnată valoare artistică, care împodobeşte atât interiorul, cât şi exteriorul. Pictura interioară a fost realizată imediat după finalizarea construcţiei, adică în anii 1503-1504. Ea a fost deteriorată în urma campaniei sultanului Soliman Magnificul în Moldova din 1538.

Pictura interioară a fost serios afectată în secolele XVII-XVIII, când edificiul a rămas fără acoperiş. O mare parte a picturii interioare se vede însă suficient de clar. În pronaos se remarcă portretul Sfintei Macrina, figurile vii cu nimburi aurite şi în relief şi cu o vestimentaţie bogată ale participanţilor la Sinoadele ecumenice sau Cavalcada împăratului Constantin cel Mare, scenă aflată pe peretele vestic al pronaosului şi care apare în iconografia moldovenească numai la Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuţi şi are un puternic mesaj antiotoman de natură să dezvolte sentimentele patriotic ale credincioşilor. Din pictura naosului sunt de menţionat chipurile expresive ale sfinţilor militari, iar din cea a altarului figurile ierarhilor.

În biserică se află două tablouri votive: unul pe peretele sudic al pronaosului, în interiorul chivotului de piatră, iar celălat pe peretele vestic al naosului. Tabloul votiv din pronaos, în care Luca Arbore apare înconjurat de soţia sa, Iuliana, şi de doi copii, pare a fi pictat după construirea bisericii. Se remarcă vestimentaţia somptuoasă a cneaghinei Iuliana, având pe mânecile tunicii motive populare asemănătoare celor de pe cămăşile populare de astăzi. În tabloul votiv din naos ctitorul apare alături de soţie şi de cinci copii, acest lucru dovedind că a fost zugrăvit în ultima parte a vieţii sale.

Pictura exterioară a bisericii este de o rară valoare artistică. O parte a frescelor s-au deteriorat ca urmare a faptului că lăcaşul de cult a fost descoperit o lungă perioadă de timp. Pictura murală nu s-a mai păstrat deloc pe peretele nordic şi doar parţial pe absida altarului. Ea s-a păstrat, cu unele deteriorări, pe faţada sudică şi integral pe cea vestică.

Pictura exterioară cuprinde scene populate de numeroase personaje în continuă mişcare. Culorile vii, armonios îmbinate, degajă multă căldură. Printre scenele prezente pe faţada sudică sunt de menţionat Asediul Constantinopolului şi Judecata de Apoi. Pe partea sudică a absidei altarului se află reprezentată scena Rugăciunea tuturor sfinţilor, compusă în întregime din sfinţi militari.

Mănăstirea Humor

Mănăstirea Humor a fost construită în anul 1530 de marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica "Adormirea Maicii Domnului” din incinta mănăstirii este construită în plan triconc, cu abside laterale, dar fără turle.

Construită în stilul moldovenesc cristalizat în ultimul deceniu al domniei lui Ştefan cel Mare, această biserică prezintă o serie de trăsături distinctive care o deosebesc de bisericile ştefaniene. Este vorba de lipsa turlei de deasupra naosului, precum şi de prezenţa pentru prima dată, în arhitectura moldovenească, a unui pridvor deschis şi a tainiţei, încăpere nouă suprapusă încăperii mormintelor. Biserica Mănăstirii Humor a fost împodobită peste tot, în exterior şi în interior, cu picturi în frescă. Ceea ce deosebeşte biserica mănăstirii Humor de celalte biserici pictate din nordul Moldovei este unitatea de tonalitate cromatică, datorată predominanţei diferitelor nuanţe de roşu.

Din cauza intemperiilor, pictura exterioară a fost deteriorată parţial. Peretele nordic este cel mai afectat, din ansamblul iconografic putându-se distinge doar fragmente din Acatistul Sf. Mucenic Gheorghe, din Arborele lui Iesei, două coloane de filozofi şi chipul stareţului Paisie.

Pe peretele de vest este reprezentată Judecata de Apoi. Picturile de pe faţada sudică şi de pe abside sunt mai bine păstrate. Printre scenele reprezentate sunt cele 24 de scene ale Imnului Acatist al Bunei Vestiri, Soborul Fecioarei, Asediul Constantinopolului de către perşi în anul 625, Rugul în flăcări, Viaţa Sfântului Nicolae şi Parabola Fiului Risipitor.

Pictura interioară continuă tradiţiile iconografice ale picturii murale din vremea lui Ştefan cel Mare, punându-se însă accent mai mult pe caracterul narativ al prezentării, ceea ce a dus la înmulţirea scenelor şi registrelor.

Pe cupola pronaosului este reprezentată Fecioara rugându-se, având la piept medalionul cu pruncul Iisus, iar pe pereţii acestei încăperi sunt pictaţi îngeri, prooroci, evanghelişti, cele şapte sinoade ecumenice, apoi sfinţi, martiri şi cuvioşi. Picturile din încăperea mormintelor sunt degradate, distingându-se unele scene din viaţa Sfintei Fecioare Maria. Pe bolta naosului este reprezentat Iisus Pantocrator înconjurat de îngeri, prooroci şi patriarhi, iar pe pereţi sunt pictate momente din viaţa Mântuitorului, în special ciclul Patimilor. Pe bolta altarului este pictată Maica Domnului cu pruncul, înconjurată de heruvimi şi seerafimi, iar pe pereţi se află scena Cinei cea de Taină, precum şi chipuri de ierarhi.

Mănăstirea Moldoviţa

Mănăstirea Moldoviţa a fost construită în anul 1532 de voievodul Petru Rareş, împrejmuind-o cu ziduri şi turnuri de apărare. Arhitectura bisericii cu hramul „Buna Vestire” de la Mănăstirea Moldoviţa îmbină elemente de artă bizantină şi gotică. Ea continuă stilul arhitectonic al mănăstirilor moldoveneşti, stil cristalizat în epoca lui Ştefan cel Mare.

Pictura interioară, realizată la cinci ani după ridicarea bisericii, reprezintă, alături de pictura Mănăstirii Voroneţ, un excepţional document artistic al epocii de strălucire spirituală din vremea celor două domnii ale lui Petru Rareş. Tendinţa de umanizare a figurilor divine şi prezenţa simţămintelor profund omeneşti în multe din scenele ciclului evanghelic sunt trăsături proprii ale minunatelor fresce de la Moldoviţa, care şi-au păstrat nealterate prospeţimea şi strălucirea culorilor.

Unul dintre punctele de atracţie al Mănăstirii Moldoviţa îl constituie pictura exterioară, mai ales cea de pe peretele sudic al bisericii care s-a păstrat în bune condiţii. Stilul frescelor exterioare este cel post-bizantin, cu influenţe din goticul internaţional şi chiar din arta Renaşterii. Cei mai mulţi specialişti consideră că pictura de la Moldoviţa este realizată de zugravii coordonaţi de vestitul Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru Rareş.

Biserica Înălţarea Sfintei Cruci din Pătrăuţi

Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" din Pătrăuţi este o biserică ctitorită în anul 1487 de voievodul Ştefan cel Mare. Ea este considerată a fi cea mai veche biserică ctitorită de Ştefan cel Mare care se mai păstrează astăzi în forma ei originară. Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" din Pătrăuţi este o construcţie de plan triconc, cu turlă pe naos.Edificiul este din piatră brută, iar la pronaos straturile de piatră alternează cu şiruri de cărămizi. Acoperişul este din şindrilă, cu rupere în pantă.

Biserica a fost pictată la exterior doar pe peretele de apus, în jurul portalului gotic de intrare în biserică. Scena reprezentată pe peretele vestic al bisericii este "Judecata de Apoi". Această scenă prezintă lupta dintre îngeri şi demoni la judecarea oamenilor. Balanţa este mai grea către rai, cu toate că demonii încearcă să o încline către iad. Pictura interioară este de o înaltă calitate artistică şi datează din epoca lui Ştefan cel Mare.

Pictura interioară se remarcă prin scene de o deosebită frumuseţe, cu teme unice sau cu abordări extraordinare ale unor teme clasice, culoarea predominantă fiind ocru auriu, cunoscut sub numele de "galben de Pătrăuţi".

Masa rotundă de piatră de la Pătrăuţi, sursa de inspiraţie pentru Brâncuşi

În curtea bisericii, la câţiva metri de peretele sudic, se o masă rotundă de piatră, pe care tradiţia o atribuie tot perioadei de domnie a lui Ştefan cel Mare. Masa este formată din două mari lespezi de piatră, de fapt două semisfere imperfecte puse invers. În jurul acestei mese sunt dispuse mai multe pietre aidoma unor scaune. După unele ipoteze, această masă ar fi servit ca sursă de inspiraţie pentru ansamblul statuar Masa tăcerii realizat de sculptorul Constantin Brâncuşi.

Mănăstirea Probota

Mănăstirea Probota a fost construită în anul 1530 de domnitorul Petru Rareş. Biserica mănăstirii are hramul Sfântul Nicolae. Mănăstirea Probota a îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei, aici aflându-se mormintele domnitorilor Petru Rareş şi Ştefan Rareş, al Doamnei Elena Rareş şi ai altor membri ai familiei domnitoare a Moldovei.

Biserica mănăstirii este construită din piatră brută, cu asize de câte trei rânduri de cărămidă, dispuse orizontal. Planul construcţiei este triconc, după tradiţia bizantină. Biserica este susţinută de şapte contraforturi.

Biserica a fost pictată în frescă în stil bizantin atât în interior, cât şi în exterior. Picturile din interior datează din vremea domniei lui Petru Rareş, dar ele s-au păstrat originale doar în pridvor şi pronaos. Pe pereţii pridvorului şi pronaosului sunt pictaţi sfinţi prăznuiţi de Biserica Ortodoxă, precum şi unele scene din istoria creştinismului. Se remarcă execuţia strălucită a ansamblului "Judecata de apoi", zugrăvit pe bolta pridvorului, precum şi "Cele şapte sinoade ale Bisericii", pe arcurile bolţilor pronaosului.

Din cauza ploilor şi zăpezilor, zugrăveala exterioară s-a şters în mare parte. Din frescele exterioare păstrate se mai desluşesc doar câteva pe peretele sudic, mai adăpostit de vânturi şi ploi. Este vorba de urme din Imnul Acatist sau Arborele lui Iesei.

Biserica este înconjurată de ziduri groase ca de cetate, care închid o incintă aproape pătrată cu laturile de aproximativ 90 de metri. Zidurile sunt construite din piatră de râu şi au o înălţime de şase metri şi o grosime de un metru. Ele sunt prevăzute cu metereze şi creneluri.

Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou Suceava

Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” este o mănăstire ortodoxă construită în perioada 1514-1522, inclusă în patrimoniul cultural mondial UNESCO. Biserica mănăstirii are hramurile Sfântul Gheorghe şi Sfântul Ioan cel Nou.

Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou a îndeplinit rolul de reşedinţă mitropolitană a Moldovei (1522-1677), fiind în prezent reşedinţă a arhiepiscopilor Sucevei şi Rădăuţilor. Aici se află moaştele Sf. Ioan cel Nou, aduse în anul 1589 de la Biserica Mirăuţi, fosta catedrală mitropolitană a Moldovei.

Biserica mănăstirii a fost pictată în frescă în stil bizantin atât în interior, cât şi în exterior. Picturile din interior datează din vremea domniei lui Ştefăniţă Vodă.

Pictura exterioară datează din vremea lui Petru Rareş şi se aseamănă cu cea de la Humor şi Moldoviţa. Din frescele exterioare păstrate se mai desluşesc doar câteva pe peretele de la sud, mai adăpostit de vânturi şi ploi.

Frescele păstrate pe latura sudică a bisericii sunt Acatistul Maicii Domnului, Asediul Constantinopolului, Parabola Fiului risipitor, Arborele lui Iesei etc. Arborele este încadrat de o parte şi de alta de către chipurile a câte şapte filozofi din antichitate ca Platon, Aristotel şi alţii.

Mănăstirea Putna

Mănăstirea Putna este un lăcaş monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice româneşti. Mănăstirea, care adăposteşte mormântul domnitorului Ştefan cel Mare a fost supranumită de poetul Mihai Eminescu “Ierusalimul Neamului Românesc”.


Potrivit vechilor cronici moldoveneşti, zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ştefan cel Mare a început în anul 1466 şi s-a terminat în 1469. Incinta, turnul de la intrare şi fortificaţiile au fost terminate în 1481. Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter şi etaj, pe a cărui faţadă estică se află stema Moldovei datată 1471. Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ştefan este Turnul Tezaurului a cărui construcţie a fost terminată în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt lăcaş.

Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice iniţiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniţă, naos şi altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice şi renascentiste.

Accesul în biserică se face prin cele două uşi laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Uşa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea superioară o pisanie care aminteşte de lucrările de reconstrucţie ce au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ştefan şi Eustratie Dabija. Din camera mormintelor trecerea către naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit, în secolul XVII, peretele desparţitor specific liniei arhitectonice ştefaniene. La exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăseşte şi în ornamentaţia interioara.

Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna a fost construită în perioada 1602-1609 de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Ea este situată în apropierea pădurii Dragomirna, la o distanţă de 12 kilometri de oraşul Suceava. Biserica mănăstirii are hramul Pogorârea Sfântului Duh.

Biserica este construită în formă de navă, fiind asemănătoare ca plan, dimensiuni şi împărţirea spaţiului interior cu unele biserici construite în secolul al XVI-lea. Edificiul lăcaşului de cult are o structură îngustă şi alungită, înălţimea clădirii fiind excesivă în raport cu lăţimea sa.

Biserica este construită din piatră, având un soclu din bucăţi mari de piatră cioplită, aşezate în trepte. Faţadele bisericii sunt lucrate din piatră brută, pe când pilaştrii cu rol decorativ sunt alcătuiţi din blocuri de piatră cioplită şi şlefuită. Pe la mijlocul înălţimii pereţilor, edificiul este împărţit în două registre de un brâu-torsadă din piatră cu trei tori răsuciţi alternativ ca o funie, acest motiv fiind originar din Orientul Apropiat.

Turla bisericii are o formă rotundă în interior şi octogonală în exterior, ea remarcându-se prin sculptura decorativă de o mare bogăţie, varietate şi măiestrie, cu un vast repertoriu de motive ornamentale, geometrice şi vegetale, rozete stilizate, stele formate din două romburi, pătrate asociate cu un ornament polilobat. Ancadramentele uşilor şi ferestrelor sunt de factură gotică. În biserică se intră prin două uşi amplasate pe faţadele laterale ale pridvorului. Portalul de intrare în biserică are un ancadrament din piatră cioplită şi este terminat în acoladă. Ferestrele pridvorului sunt de dimensiuni mai mari şi au ancadramente cu muluri terminate în arc frânt, iar cele din pronaos şi din naos sunt terminate în acoladă, fiind încadrate în rame dreptunghiulare, cu baghete încrucişate.

Pictura bisericii „Pogorârea Sf. Duh” se mai păstrează în prezent doar pe zidurile şi bolţile naosului şi altarului. Printre scenele care atrag atenţia sunt de menţionat Iisus în grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Judecata, Răstignirea, Coborârea de pe cruce.

Ca urmare a vremurilor tulburi din primele decenii ale secolului al XVII-lea, în anul 1627 domnitorul Miron Barnovschi-Movilă a înconjurat Biserica „Pogorârea Sf. Duh” cu ziduri de apărare masive şi înalte. Mănăstirea a căpătat astfel aspectul unei fortăreţe, având la colţuri patru turnuri de apărare, iar la mijlocul laturii sudice un turn-clopotniţă înalt.

Zidurile de incintă sunt construite din piatră brută de carieră, având o grosime de 1,7 metri şi o înălţime de aproximativ 11 metri. În exterior, zidurile sunt sprijinite de contraforturi puternice. În interior, pe ziduri se întinde un drum de strajă susţinut de pilaştri uniţi prin arcade; la partea superioară se află un şir de metereze înguste. În cele patru colţuri ale incintei se află turnuri de apărare înalte şi masive. În exterior, acestea sunt susţinute pe cele două laturi de contraforturi. Accesul în aceste turnuri se face din curtea mănăstirii. Turnul clopotniţă are două etaje şi îndeplineşte şi rolul de turn de poartă, pe aici intrându-se în incinta mănăstirii.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Invincibila Cetate de Scaun reface atmosfera perioadei de glorie a Moldovei

FOTO VIDEO Vacanţă în România. Minunăţiile din adâncurile Salinei Cacica

FOTO Paradisul din Ţara Dornelor şi Munţii Călimani, locurile care-ţi taie răsuflarea

Mănăstirea Voroneţ, „Capela Sixtină a Estului”, recomandată călătorilor de compania Austrian Airlines

FOTO VIDEO Munţii Rarău - Giumalău, ţinut de poveste. Legenda uriaşei comori de sub Pietrele Doamnei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: