FOTO Gara Iţcani, edificiu spectaculos al arhitecturii austriece, lăsată de CFR să se transforme într-o ruină

FOTO Gara Iţcani, edificiu spectaculos al arhitecturii austriece, lăsată de CFR să se transforme într-o ruină

Abandonată de CFR, Gara Iţcani se transformă încet-încet într-o ruină. FOTO: Adevărul

Gara Iţcani este, fără îndoială, cea mai spectaculoasă din judeţul Suceava. Construit în urmă cu 150 de ani, edificiul este o bijuterie a arhitecturii austriece. În ultimii zece ani, clădirea monument istoric a fost abandonată de CFR şi se transformă încet într-o ruină.

Ştiri pe aceeaşi temă

Geamurile sunt sparte, casele de bilete închise, pereţii scorojiţi, treptele sfărâmate. Fonduri pentru reabilitarea imobilului nu au mai fost alocate de zeci de ani şi nici planuri de refacere nu există. Persoanele care trec pentru prima dată prin Gara Suceava Nord au impresia că aceasta este în construcţie datorită unor stâlpi groşi de lemn ce formează un fel de schelă pe peron. Însă sunt doar piloni de susţinere pentru a preveni prăbuşirea acoperişului clădirii şi sunt fixaţi acolo de cel puţin zece ani. Ultimele reparaţii generale s-au făcut în urmă cu aproximativ 35 de ani.

Clădirea a fost construită de austro-ungari în 1869, iar acum este declarată monument istoric, deşi cu greu mai poate fi recunoscută măreţia sa de altădată. Numai o parte din tavan poartă urmele unei bijuterii arhitecturale de secol XIX. Cât timp cealaltă gară mare din Suceava, Burdujeni, a fost în reconstrucţie, în cea din Iţcani au oprit toate trenurile ce traversau localitatea.

Deşi acum circulă mai puţine garnituri, unele dintre ele sunt destul de importante, fiind chiar şi trenuri internaţionale. La Iţcani se schimbă locomotivele, se scot sau se adaugă vagoane, punctul fiind unul important pentru circulaţia feroviară.

Peisajul pe care îl văd călătorii care poposesc în gară este deplorabil: acoperiş susţinut de piloni de lemn, hăinuţe de copil atârnate la o fereastră de deasupra, peron cu asfalt crăpat şi denivelări, trepte sfărâmate, chioşcuri părăsite, geamuri sparte, toaletă încuiată, ţâşnitoare secătuită, aurolaci, câini vagabonzi, becuri sparte, mizerie.

 
Foto

În urmă cu doi ani, un vânt puternic a spulberat acoperişul de tablă al edificiului. Tencuiala clădirii se prăbuşeşte, geamurile de la intrări au fost sparte şi nimeni nu le mai înlocuieşte, chiar structura imobilului pare a fi afectată iremediabil.

Pentru Gara Iţcani nu se prefigurează un viitor prea strălucit. Printre ceferiştii care au mai rămas la Iţcani umblă zvonul că va fi transformată într-o gară exclusiv pentru mărfuri.

Alte ştiri din Suceava:

Aglomeraţie mare în staţiile de carburanţi din Suceava, după ce şoferii din oraş s-au înghesuit să facă plinul înaintea scumpirilor de mâine

VIDEO Norica Nicolai: „România are muniţie pentru opt ore de război. Putem salva Moldova doar fără Transnistria. Ucraina se destramă, alt destin nu are”

Gospodării acoperite cu fecale căzute din cer, într-o comună din Suceava

„Godzilla”, tânăra care la 18 ani coordona o reţea de traficanţi de droguri între ţări din trei continente

Alertă la Suceava după ce în zona de munte s-a auzit un zgomot puternic. ISU a făcut un zbor de recunoaştere şi infirmă ipoteza prăbuşirii unui avion

Şeful Finanţelor judeţului Suceava, Petrică Ropotă, susţinut de PNL, a fost detaşat pentru şase luni la Mehedinţi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: