Drumul care leagă Moldova de Ardeal este blocat din cauza unei cisterne care transportă GPL

Drumul care leagă
Moldova de Ardeal este blocat din cauza unei cisterne care transportă GPL

Cisterna

Traficul rutier este blocat sâmbătă, la ora 11.30, pe DN 17, la ieşirea din Gura Humorului spre Frasin. Poliţia a luat această măsură din cauza unei cisterne care transportă GPL. Cisterna s-a defectat şi are scurgeri. Mirosul de gaz se simte de la câţiva kilometri distanţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Suceava traficul a fost oprit pe DN17, la ieşirea din localitatea Gura Humorului către Frasin, din cauza unei autocisterne rămasă imobilizată pe carosabil şi din care se scurge GPL. Cisterna s-a defectat, iar acum se face transferul încărcăturii într-o altă autocisternă.

Coloanele de maşini se întind deja pe câţiva kilometri, pe ambele sensuri de mers.

Traficul este blocat de la ora 10.30. De asemenea, e blocat şi traficul feroviar. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, se monitorizează zona. La faţa locului sunt pompieri militari cu o autospecială de stingere şi poliţişti.

Aproape de ora 12.00, traficul rutier a fost deviat pe o rută ocolitoare, însă doar pentru autoturisme. Tirurile sunt în continuare blocate pe DN 17. Ruta ocolitoare nu este asfaltată şi este plină de gropi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările