Dramele colectivizării în Suceava: ţăranii eroi care s-au împotrivit, ucişi sau arestaţi de trupele de Securitate
0Colectivizarea terenurilor agricole în judeţul Suceava a înregistrat episoade sângeroase în mai multe localităţi în care ţăranii s-au confruntat cu trupele de Miliţie şi Securitate.
Colectivizarea terenurilor agricole a început în judeţul Suceava în anul 1949. Deşi propaganda comunistă promitea doar lapte şi miere, mulţi dintre ţărani au refuzat să-şi cedeze proprietăţile de bună-voie. Lupta împotriva colectivizării a fost sprijinită şi de partizanii care au fugit în munţi pentru a se împotrivi regimului comunist. Partizanii au tipărit manifeste prin care încercau să le deschidă ochii ţăranilor cu privire la efectele pe care le va avea colectivizarea.
În judeţul Suceava au fost înregistrate şi evenimente foarte sângeroase. Evenimentele au fost tratate de Emil Ianuş şi Ion Prelipcean în lucrarea „Anul 1949 în judeţul Suceava: arestări, asasinate, deportări”, publicată în 2010 de editura Little Lamb din Suceava. Lucrarea tratează modul în care s-a realizat sovietizarea României, după modelul stalinist, prezentând evenimentele sângeroase care s-au petrecut în satele Frătăuţii Noi, Calafindeşti, Rogojeşti, Stroieşti, Bălăceana, Grăniceşti, Milişăuţi şi Horodnic, din judeţul Suceava, în august 1949.
Revolta de la Calafineşti
Autorii descriu în detaliu revolta ţăranilor din 6 august 1949, din comuna Calafindeşti, soldată cu patru morţi, numeroşi răniţi şi 13 arestaţi.
„Comuna Calafindeşti [...] Vineri 5 August 1949, ţăranul Diaconescu Ilie a cosit ovăzul din ţarnă, de pe ogorul său, aducând acasă doi snopi de ovăz [...] acesta a fost arestat de miliţieni căci ordinul era ca fiecare cultivator să ducă recolta la arie, nu acasa [...] A doua zi (6 August 1949) oamenii din sat merg la miliţie să ceară eliberarea arestatului [...] Moaşa comunală a alertat securitatea după ce ţăranii au rupt firele telefonice, au sosit două camioane cu miliţieni şi au tras în mulţime [...] a fost ucişi pe loc Vasile Caciur, Filon Alexei, Dumitru Irimescu şi Amfilochie Diaconescu”, se arată în lucrarea citată.
Rudele celor împuşcaţi au fost deportate în Dobrogea, iar cadavrele au fost îngropate pe ascuns în cimitirul din Rădăuţi. Fiica lui Amfilofie Diaconescu Zamfira Lauric, citată de Adrian Cioflâncă, povesteşte că tătăl ei a fost împuşcat deşi nici măcar nu participase la protest: "Securitatea a tras la întâmplare pentru a răspândi teroarea în sat". Şi povesteşte în continuare: „Pe tatăl meu îl aduseseră pe de drum 4 femei, într-un ţol, aşa cum era plin de sânge şi îl puseseră jos în tindă. Noi, mama şi 6 copii mici ai lui, îl priveam.(…) Nu apucase mama a-l schimba pe tata cu haine curate, pentru a-l pune pe masă, era încă cald şi murdar cu sânge, când au venit militarii şi ni l-au luat aşa de la noi. Ne-au arestat mortul”.
Protestele de la Frătăuţii Noi
A doua zi, la 7 august 1949, doi ţărani au fost împuşcaţi mortal la Frătăuţii Noi şi Pătrăuţi. La Frătăuţii Noi, tulburările au început după ce o întrunire convocată de partid a degenerat în certuri pe tema impunerii cotelor. A venit un camion cu miliţieni şi securişti care au deschis focul imediat înspre cele câteva sute de săteni convocaţi la întrunire.
Iată ce povesteşte un martor, Bilan Vasile, într-un interviu acordat lui Cornel Nicoară: „Văd că lumea, din instinct, se apleacă aşa, ca un lan de grâu, când îl bate vântul. Se ferea de gloanţe. Soseşte şi camionul. Miliţienii coboară şi încep a croi în dreapta şi stânga cu bastoane. Lumea s-a retras.(…) Au tras o rafală la picioare, în pământ şi o alta pe deasupra capetelor. Un om din mulţime, mai de departe, la prima rafală a trecut drumul să vadă ce este şi unde s-a tras şi s-a urcat pe o movilă de piatră de pe marginea drumului. Aşa era cu un cap şi jumătate mai sus decât ceilalţi, iar când au tras rafala a doua, l-au lovit în tâmplă. Era Cuciurean Ilarion.”
Au fost ucişi patru tineri: Ilarion Cuciurean (27 de ani), Ion Andrişan (17 ani), Ion Davideanu (17 ani), Vasile Isopescu (18 ani). Au fost răniţi alţi câţiva ţărani, dar aceştia nu au mers la spital în zonă pentru a nu fi arestaţi - şi de aceea nu se cunoaşte numărul lor exact. Mai multe persoane au fost arestate (se cunosc numele a nouă dintre ele), anchetate brutal de Securitatea din Rădăuţi, duse la Iaşi, judecate şi condamnate, în 1950, la diferite pedepse cu închisoarea. Familiile a trei dintre cei ucişi au fost deportate la Canal.
Soarta morţilor
Şi morţii din Frătăuţii Noi au fost ridicaţi, odată cu efectuarea arestărilor în sat, şi duşi în sediul Securităţii din Rădăuţi, împreună cu cadavrele de la Calafindeşti. În momentul în care au intrat în putrefacţie, peste trupuri au fost aruncate diferite substanţe (DTT, var nestins, motorină, clor) şi în cele de urmă au fost îngropate într-o groapă comună la marginea cimitirului din Rădăuţi, într-o zonă aproape de gardul din spate. Poziţia exactă a gropii comune nu este cunoscută. În zonă, în conformitate cu informaţii privind locaţia gropii comune disponibile în acel moment, a fost ridicată în 1992 o troiţă în memoria celor opt victime.
Ulterior, rude şi martori (printre care fostul gropar al cimitirului) au indicat alte două posibile locaţii ale gropii comune: vis-à-vis de troiţă, la distanţă de câţiva metri (locaţia 2), sau exact lângă gardul actual din spatele cimitirului din Rădăuţi, scrie Adrian Cioflâncă.
Revoltele au continuat mult timp după colectivizarea forţată din 1949. De exemplu, în ianuarie 1962 o revoltă a ţăranilor din Drăgoieşti a fost înăbuşită în sânge de Miliţie.
Alte ştiri din Suceava:
Şeful ANRP unui bărbat care revendică pădure: „Unde să mai dăm pădure, la etajul doi?“
Sucevenii rămân fără căldură şi apă caldă începând de duminică, 9 noiembrie
Se încarcă comentariile...
