Domnitorul moldovean în timpul căruia supuşii mureau de foame: „Tot leşinaţi şi morţi pe drumuri şi pe uliţi, cât să mânca om pe om“

În cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Dumitraşcu Cantacuzino a fost în trei rânduri domnitor al Moldovei. Din ordinul turcilor, acesta a distrus zidurile cetăţilor Suceava, Neamţ şi Hotin. În plus, ţara trecea printr-o foamete cumplită, spunându-se că oamenii mureau de foame pe stradă.

Dumitraşcu Cantacuzino a fost domnitorul Moldovei în trei rânduri. Prima lui domnie a durat din noiembrie 1673 şi până în ianuarie 1674. Deşi a fost o domnie de doar trei luni, ea a rămas în istorie cunoscută prin jaful tătarilor aflaţi pe teritoriul Moldovei cu scopul de a-l sprijini de noul domnitor împotriva polonilor ce ameninţau că vor ataca ţara.

„Dece intrat-au tătarâi în ţară, ca lupii într-o turmă de oi, de s-au aşedzat la iernatic pin sate, pe oameni, din Prut pănă în Nistru şi mai sus, pănă în apa Jijiei, nemărui nefiindu nici o milă de săraca de ţară, cum ar hi fostu ţara fără domnu. Aşe era jac într-însa, cum ar hi fostu ei, săracii, pricina răutăţâi, cum ar fi ei, săracii, sfătuit să vie leşii cu oastea la Hotin. Cum s-au îndurat a da ţara în pradă, fără nice o nevoie”, a menţionat cronicarul Ion Neculce.

Tot în timpul primei domnii, din ordinul primit de la turci, Dumitraşcu Cantacuzino a distrus aproape în totalitate zidurile cetăţilor Suceava, Neamţ şi Hotin. În luna februarie 1674, el este alunga de pe tronul ţării de către Ştefan Petriceicu, însă revine la conducerea Moldovei tot în aceeaşi lună, rămânând în fruntea ţării până în noiembrie 1675.

Cea de-a doua domnie a lui Dumitraşcu Cantacuzino a fost poate în cea mai dezastruoasă perioadă a Moldovei. Foametea era o problemă atât de acută, încă oamenii ajungeau să se mănânce între ei.

„Era mare foamete, că fusesă ţara toată bejenită şi nu putusă oamenii ara şi nu să făcusă pâne. Era oameni tot leşinaţi şi morţi pe drumuri şi pe uliţi, cât să mânca om pe om. Poghiazuri din Ţara Leşască totdeuna să slobodzie de strâca şi prăda. Tălhăret mult era. De la Cotnar în sus era ţara pustie”, mai menţionează Ion Neculce.

Dumitraşcu Cantacuzino a fost alungat de pe tronul ţării de către Antonie Ruset şi a mai revenit la conducerea Moldovei în aprilie 1684. El a părăsit ţara în mai 1685, murind în mizerie la Constantinopol.

Alte ştiri pe această temă:

Cât de înapoiată era justiţia românească acum 250 de ani: debandadă legislativă, abuzuri, blesteme în loc de mărturii

Domnitorul criminal care avea plăcerea de a-şi asasina boierii

Moartea Regelui Carol, văzută prin ochii omului politic Ion Gheorghe Duca: „Lumea îl plângea şi îl regreta sincer“