Diferenţa dintre un şef de stat şi un şef de clan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rude ale Regelui Mihai şi preşedintelui Traian Băsescu, judecate pentru fapte penale. FOTO: rezistenta.net
Rude ale Regelui Mihai şi preşedintelui Traian Băsescu, judecate pentru fapte penale. FOTO: rezistenta.net

Regele Mihai I şi Traian Băsescu trec în această perioadă printr-o situaţie similară: o rudă apropiată este judecată pentru presupuse fapte penale. Declaraţiile celor doi sunt însă total diferite.

„Majestatea Sa Regele Mihai I a luat cunoştinţă cu profundă tristeţe de situaţia creată privitor la Alteţa Sa Regală Principesa Irina, fiica sa. Majestatea Sa şi întreaga Familie Regală apreciază eforturile tuturor celor implicaţi, precum şi ale sistemului judiciar american de a duce la bun sfârşit procedura judiciară, cu respectarea dreptului la apărare, având încredere că instanţele Statului Oregon vor soluţiona în cel mai just şi mai rapid mod cu putinţă acest caz”, acesta este comunicatul transmis de Familia Regală a României după trimiterea în judecată a Principesei Irina pentru o presupusă implicare în lupte ilegale de cocoşi.

„Regret enorm pentru fratele meu, dar el trăieşte la Constanţa cu familia lui, eu trăiesc la Bucureşti. N-am avut niciun fel de informaţie legată de afacerea Sandu Anghel-Mircea Băsescu, deci trăim fiecare cu serviciul lui, cu faptele lui. Nu trăim în aceeaşi casă, nu ne vedem zilnic. Ne vedem o dată la doi ani. N-am avut nicio informaţie nici de la el, nici de la vreo structură a informaţie a statului. Nicio structură de informaţie a statului român nu m-a notificat cu privire la cazul Sandu Anghel. Evenimentul care s-a petrecut cu fratele meu este un lucru care n-ar fi trebuit să se întâmple, dar avem abordări diferite în faţa legii”, a spus Traian Băsescu după arestarea fratelui său, Mircea, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Unul îşi asumă, cu demnitate, faptul că un membru al familiei ar putea fi implicat în chestiuni necurate, celălalt se dezice cu uşurinţă de ruda care ar putea să-i afecteze imaginea. Cam aceasta este diferenţa dintre un adevărat şef de stat şi un şef de clan.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite