Detalii halucinante în cazul familiei care a desigilat sicriul unui mort de COVID-19: „Uitaţi, oameni buni, ce legi sunt!”

Detalii
halucinante în cazul familiei care a desigilat sicriul unui mort de COVID-19: „Uitaţi, oameni buni, ce legi sunt!”

FOTO:realitatea.net

Văduva bărbatului mort de COVID-19 a fost amendată de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava cu suma de 10.000 de lei, pentru că nu a respectat măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Aproximativ 100 de persoane au participat la înmormântarea care a avut loc în oraşul Gura Humorului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Familia suceveanului decedat de COVID-19 a acceptat să resigileze sicriul, la cererea Poliţiei, şi să îngroape mortul luni, 30 iunie, chiar în ziua în care a fost ridicat de la morga Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Iniţial, familia anunţase că înmormântarea va avea loc pe 2 iulie, cu încălcarea reglementărilor legate de persoanele decedate în urma infecţiei cu SAR-Cov-2.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a arătat că rudele n-au fost agresive şi că n-a fost nevoie de o intervenţie în forţă a poliţiştilor de la Serviciul de Acţiuni Speciale, care au fost preventiv la faţa locului.

Soţia decedatului a fost amendată de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava pentru că a desigilat sicriul, cu toate că şi-a asumat sub semnătură atunci când a preluat coşciugul sigilat de la morga Spitalului Suceava că va respecta măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus. 

Este vorba despre o sancţiune de 10.000 de lei. Dacă va fi achitată în termen de 15 zile, amenda se reduce la jumătate.  

La înmormântare au participat aproximativ 100 de persoane. Cinci dintre cei prezenţi au fost obligaţi de inspectorii DSP să se autoizoleze pentru 14 zile. Pe de altă parte, Poliţia a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. 

Vă amintim că în cursul zilei de luni, 30 iunie, o familie din Gura Humorului, judeţul Suceava, a ridicat de la morga Spitalului Suceava sicriul sigilat în care se afla trupul neînsufleţit al unui bărbat infectat cu noul coronavirus. Pe certificatul de deces scria că bărbatul avea pneumonie COVID-19, insuficienţă respiratorie severă şi că a murit în urma unui stop-cardiorespirator.

Familia spune însă că bărbatul a murit de cancer pulmonar. Diagnosticul de cancer ar fi fost pus la Cluj, în urmă cu ceva timp. Celelalte diagnostice au fost puse la Suceava.

De altfel, în timpul înmormântării, un participant a intrat live pe Facebook şi a strigat în gura mare că bărbatul a murit de cancer şi că acum autorităţile obligă rudele să-l îngroape ca mort de COVID-19, pentru bani. 

„Uitaţi ce să întâmplă la noi, în România. A murit de cancer şi ne obligă să-l înmormântăm de COVID ca să ia bani. Uitaţi, oameni buni! Ne obligă să-l îngropăm de COVID şi el a murit de cancer. Uitaţi, oameni buni, ce legi sunt!", a spus Marin Suciu. 

Ulterior, postarea a fost ştearsă.

Vă mai recomandăm şi:

O asistentă de la Spitalul CFR din Timişoara a fost testată pozitiv cu coronavirus

Scrisoarea deschisă a unui medic infectat cu Covid-19 către tineri. "Boala există şi are o contagiozitate foarte mare"

Judeţul cu o creştere vertiginoasă a cazurilor de COVID. Virusul a intrat într-un lanţ de cofetării

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: