Dealeri de droguri din Suceava, reţinuţi după zece luni de filaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În locuinţele suspecţilor au fost descoperite 550 de pliculeţe cu droguri. FOTO: Arhiva Adevărul
În locuinţele suspecţilor au fost descoperite 550 de pliculeţe cu droguri. FOTO: Arhiva Adevărul

Doi tineri din Dărmăneşti, judeţul Suceava, care în ultimele zece luni au vândut mii de pliculeţe cu droguri, au fost ridicaţi, joi dimineaţă, de poliţiştii suceveni. În locuinţele suspecţilor au fost descoperite 550 de plicuri cu droguri. Cei doi se aprovizionau cu stupefiante de la un tânăr din Cluj.

Începând din luna aprilie, procurorii DIICOT Suceava şi poliţiştii de la BCCO Suceava au anchetat filiera prin care cantităţi mari de droguri erau vândute către consumatori din judeţul Suceava.

După zece luni de filaj şi muncă sub acoperire, anchetatorii au stabilit că doi tineri din comuna Dărmăneşti, judeţul Suceava, se aprovizionau droguri de la un bărbat din Cluj-Napoca. Stupefiantele erau ambalate în pliculeţe de aproximativ 0,25 de grame. Drogurile erau vândute cu 25 de lei pliculeţul.

Procurorii au dispus începrea urmăririi penale pentru infracţiunile de trafic de droguri şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

„Pe parcursul documentării activităţilor infracţionale, poliţiştii antidrog suceveni, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, Poliţiei oraşului Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, Poliţiei municipiului Vatra Dornei şi Poliţiei municipiului Suceava, au efectuat capturi legendate în urma cărora au fost confiscate 745 pliculeţe conţinând produse cu efect psihoactiv”, a precizat Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

Joi dimineaţă au fost efectuate patru percheziţii domiciliare în Suceava şi Cluj-Napoca şi au fost puse în executare patru mandate de aducere la audieri. În timpul percheziţiilor, în locuinţele suspecţilor au fost descoperite 550 de pliculeţe şi două pungi conţinând substanţe ce prezintă suspiciuni a avea efecte psihoactive.

Suspecţii urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Alte ştiri din Suceava:

Masonul Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu Regatul Român

Rezultatul analizelor: 3,4 tone de carne de pui cu Salmonella, la Selgros Suceava

Un bărbat care şi-a violat fiica vitregă, arestat după ce a căzut testul cu detectorul de minciuni

FOTO VIDEO Contrabandă de ţigări cu roaba peste graniţa cu Ucraina

DSVSA Suceava a pus sub sechestru 3,7 tone de carne de pui produsă de Avicola Călăraşi

Şofer beat, prins cu 155 km/h în oraş

Chitaristul trupei Odyssey, Relu Calcea, s-a răsturant cu maşina în faţa Spitalului

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite