Datornicii, vânaţi de recuperatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceste societăţi sunt dispuse să obţină în instanţă sumele restante. Comisionul reprezintă o treime din banii recuperaţi. 

Pe fondul crizei financiare, la Suceava au apărut firme dispuse să obţină restanţele pentru cei care au de primit bani de la rău-platnici. „Problemele legate de bani sunt cele mai sensibile şi de multe ori întâmpini dificultăţi majore atunci când trebuie să recapeţi nişte datorii. Atunci când oamenilor li se pare imposibil de recuperat datoriile, vin la noi şi reuşim să câştigăm pe cale legală bunurile“, a declarat Constantin Popescu, administratorul unei firme care se ocupă cu recuperarea datoriilor.

Afaceriştii apelează la recuperatori

Recuperatorii susţin că ei vin în ajutorul persoanelor care nu au pregătire juridică. „Cele mai multe cazuri de care ne ocupăm sunt acelea în care oamenii fără experienţă juridică trebuie să-şi recupereze anumite datorii şi nu cunosc calea legală“, a menţionat administratorul unei firme de profil. Practic, cei care apelează la asemenea societăţi nu plătesc nimic până la încheierea procesului.

Dacă firma reuşeşte să recupereze datoria în instanţă, beneficiarul trebuie să achite, pentru sume mai mici de 25.000 de euro, o treime din valoare. Pe de altă parte, în cazul în care banii nu ajung la păgubit, acesta nu trebuie să dea niciun leu firmei. Clienţii fideli ai acestor societăţi sunt oamenii de afaceri, care sunt mai interesaţi să-şi recupereze datoriile.

Cei care au de obţinut bani în baza garanţiilor oferite pentru lucrări apelează la recuperatori pentru a redobândi sumele. „90% din cazurile noastre sunt cele ale unor societăţi comerciale care au de recuperat datorii. Dar ne ocupăm şi de problemele acelor oameni care au de recuperat bani de la angajatori, în cele mai multe cazuri, salarii restante“, a explicat Constantin Popescu.

Sucevenii ezită să apeleze la serviciile recuperatorilor şi susţin că nu au încredere în asemenea firme. „Dacă aş apela la astfel de oameni, mai întâi aş vorbi cu un specialist juridic care să mă sfătuiască în privinţa contractului încheiat cu ei. Aş putea ca din creditor mă trezesc debitor“ a spus Elena Vicol, funcţionară.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite