Cum chiulesc elevii de la orele online: „Deschid doar sunetul camerei de filmat şi fac ce vor ei“

Cum
chiulesc elevii de la orele online: „Deschid doar sunetul camerei
de filmat şi fac ce vor ei“

FOTO: Adevărul

Cadrele didactice din Suceava se plâng că ora de 50 de minute a fost comprimată la doar 30 de minute şi nu le ajunge timpul să parcurgă toată programa şcolară. Pe de altă parte, părinţii sunt nevoiţi să îşi facă programul zilnic în funcţie de orarul copiilor şi nu reuşesc, nici ei, de fiecare dată. Drept dovadă, o mamă care nu a vrut să rateze programare de la coafor şi-a luat copilul cu ea. Elevul s-a conectat din salonul de înfrumuseţare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor „Pro-Educaţia” Suceava, profesorul Traian Pădureţ a declarat pentru „Adevărul” că şcoala online „merge greu”, procesul are numeroase provocări pentru profesori, elevi şi părinţi.

Peste 8.000 de elevi din judeţul Suceava încă mai aşteaptă tabletele promise de Guvern, în timp ce mai multe localităţi, între care municipiul Câmpulung Moldovenesc, au intrat în scenariul roşu, din cauza numărului mare de infectări. 

Altfel spus, zeci de unităţi şcolare s-au închis, iar cursurile au fost mutate online. 

Nici licitaţia pentru achiziţia tabletelor de către Primăria Suceava nu a fost finalizată. Şi problemele nu se opresc aici. ”Nu toţi elevii sunt dispuşi să participe la ore, nu intră online. Chiulesc de la orele online. Intră, închide imaginea, lasă doar sunetul şi face doar ce vrea el”, a declarat prof. Pădureţ.

Liderul de sindicat susţine că le-a sugerat profesorilor să îl treacă „prezent“ doar pe elevul care deschide camera de filmat. 

„Trebuie să activeze şi imaginea pentru a nu avea surprize. Au fost situaţii în ţară în care profesorii au fost apostrofaţi în timpul orelor online şi nu şi-au dat seama cine i-a apostrofat deoarece camerele de filmat erau închise”, a declarat Traian Pădureţ.

Pe de altă parte, părinţii trebuie să-şi adapteze programul zilnic la nevoile copilului. Sunt situaţii şi situaţii. Unii părinţi îşi iau copiii cu ei la serviciu, alţii îi lasă să se conecteze stând în maşină. 

Traian Pădureţ dă exemplul unei mame care avea o programare la coafor şi pentru că nu a vrut să o rateze şi-a luat copilul cu ea. Femeia nu avea cu cine să îl lase acasă. Copilul s-a conectat din coafor, dar nu avea la el nici instrumente de scris, nici caiete. „A figurat ca prezent, dar nu avea nimic la el. Nici pix, nici caiet, nici nimic. O prezenţă formală”, a arătat profesorul.

Liderul de sindicat a menţionat şi o altă problemă majoră, care se înregistrează şi la nivelul şcolilor speciale, unde mulţi elevi provin din medii defavorizate. Părinţii nu au bani ca să cumpere echipamente electronice, acestoa abia ajungându-le banii pentru tratamentele şi terapiile recuperării acestor copii, pe care statul român îi lasă de izbelişte. 

Vă invităm să citiţi şi:

VIDEO Revolta unui client care a văzut cu ochii lui cum se găteşte în restaurant. „Toţi aerosolii au ajuns în pizza mea”

Fiul lui Cristian Popescu Piedone a primit un loc eligibil pe lista pentru Camera Deputaţilor a PSD Suceava

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările