Cum a reuşit un fermier să obţină despăgubiri uriaşe de la primăria care a refuzat să-i dea o adeverinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: digi24.ro
FOTO: digi24.ro

Primăria Salcea, din judeţul Suceava, trebuie să-l despăgubească pe un fermier cu o sumă uriaşă pentru că începând din 2015 a refuzat sistematic să-i elibereze o adeverinţă necesară obţinerii subvenţiei pe teren de la APIA

Şase ani s-a luptat în instanţă fermierul Silviu Vladimir Marcean ca să demonstreze că Primăria Salcea a interpretat greşit legislaţia când a decis să nu îi elibereze adeverinţa care dovedea că lucrează sute de hectare de teren agricol. Documentul era necesar pentru obţinerea subvenţiei de la APIA. Fermierul a arendat terenul de la mai mulţi săteni şi nu avea toate documentele de proprietate, dar nici nu avea nevoie de ele, pentru că legislaţia îi permitea să obţină respectiva adeverinţă şi în baza unei declaraţii pe propriea răspundere.

„Din 2015, domnul secreter al Primăriei Salcea a refuzat efectiv să îmi elibereze adeverinţa pentru subvenţia APIA. An de an a refuzat sistematic. Am pierdut sume rezonabile. Ne-a condamnat. Nu ne-am putut dezvolta, n-am putut accesa fonduri europene, n-am putut să ne cumpărăm utilaje. N-am avut altă posibilitate decât să mergem în instanţă. Ne-am judecat şase ani şi am primit verdicul şi motivarea prin care ni s-a confirmat că avem dreptate”, a declarat fermierul.

Pentru că nu a depus adeverinţa la APIA, de-a lungul timpului, Vladimir Marcean n-a reuşit să obţină de la stat nici subvenţia pentru motorină, şi nici măcar despăgubirile pentru o cultură calamitată de grindină.

Recent, magistraţii Curţii de Apel Suceava i-au dat câştig de cauză fermierului şi obligă Primăria Salcea să-l despăgubească cu suma de 239.436 lei. Banii reprezintă contravaloarea subvenţiilor de care ar fi beneficiat fermierul în campania agricolă din 2015, pe suprafeţele de teren aflate pe raza Unităţii Administrativ-Teritoriale Salcea. 

fermier suceava

Fermierul Vladimir Marcean FOTO: Oana Şlemco

Agricultorul a deschis şi alte procese în instanţă pentru a recupera sumele pe care le-a pierdut în perioada 2016- 2019 şi, ţinând cont de precedent, are şanse să câştige.

Cât priveşte suma pe care trebuie să o plătească Primăria Salcea pentru 2015, primarul în funcţie Ezekiel Belţic, recunoaşte că nu este de neglijat şi că va fi nevoit să taie de la investiţii. Alesul local care se află la primul mandat a declarat că există posibilitatea să se îndrepte în instanţă împotriva angajaţilor primăriei care au interpretat greşit legislaţia, ca să recupereze banii contribuabililor.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Medic: OMS a intrat în panică, văzând cerbicia dacilor liberi, de la vlădică la opincă. Clocim o tulpină autohtonă

Iohannis, despre criza sanitară: „Este o dramă naţională de proporţii teribile.” Şeful statului vrea instituirea unor noi restricţii

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite