Cum a reuşit o profesoară de geografie să facă un blog culinar de succes: „Am trăit ani grei în care am încercat să mă regăsesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniela Burlacu Visternicu. FOTO: Arhiva personală
Daniela Burlacu Visternicu. FOTO: Arhiva personală

Daniela Burlacu Visternicu are 49 de ani, este născută în Bucovina, în oraşul Siret, dar locuieşte în localitatea Bârnova din judeţul Iaşi. Este creatoarea blogului culinar prajituricisialtele.ro.

Daniela Burlacu Visternicu este „albinuţa” hărnicuţă care prepară toate bunătăţile de pe blogul prajituricisialtele.ro. Platforma culinară este una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite din România. Daniela nu se zgârceşte când vine vorba să împărtăţească acele detalii semnificative, secrete culinare, de care bucătarul, amator sau profesionist, are nevoie ca să asigure reuşita reţetei.

„Spune totul până la capăt şi n-are cum să nu-ţi iasă prăjitura. Mi se mai întâmplă să mai încerc reţete din revistele de profil. Ca să mă fac înţeleasă, merg la tarabă, scot banii, cumpăr revista şi fac reţeta şi câteodată îmi iau ţeapă. Ce te costă, frate, să spui totul până la capăt când dai sfaturi culinare? N-am păţit niciodată să gafez când am luat reţeta gratuit de la blogul Danielei ”, ne-a spus Simona Petruş, o sucevencă pasionată de gătit.

Prajituricisialtele.ro este un blog cu un conţinut bogat în reţete care pot fi preparate în casă. O adevărată poveste de succes. 

Chiar dacă sună a clişeu, Daniela a muncit enorm, a petrecut multe ore documentându-se sau stând în picioare în faţa aragazului sau a cuptorului, a făcut multe experimente, unele reuşite altele mai puţin reuşite, până să-şi vadă visul cu ochii. Pozele finale publicate pe blog, care le fac poftă cititorilor şi le dau imboldul de care au nevoie ca să se apuce de gătit, sunt doar vârful unui munte de efort pe care-l depune autoarea.

Contactată de reporterul „Adevprul”, Daniela a spus că încă din copilarie am simţit o atracţie pentru prepararea dulciurilor şi “experimentam atât cât se putea la vremea aia”. „Prima dată am gătit la 13 ani şi am făcut nişte fursecuri cu untură şi nucuşoare. Era în preajma Paştelui, iar în anul ăla mama era la o consfătuire a cadrelor didactice”, îşi aminteşte Daniela.

Ea a mai spus că nu s-a oprit din învăţat nici acum. Este autodidactă, a consultat multe cărţi culinare, a „furat” mici trucuri de la femeile din familia ei, de la vecini de la prieteni. În final, pentru că şi-a dorit mult, a făcut un curs de cofetar/patiser, iar acum face unul de bucătar. De-a lungul timpului a participat la numeroase workshopuri ţinute de bucătari renumiţi.

prajiturici si altele

FOTO: prăjiturisicialtele.ro

Ideea blogului i-a venit la un moment dat, când a rămas fără loc de muncă. Mărturiseşte că a trăit ani grei, în care a încercat să se regăsească, să facă lucruri care să-i aducă satisfacţii şi să o ţină pe linia de plutire. “Atunci credeam că mă pricep la făcut prăjituri, ceea ce era doar parţial adevărat”, adăugat blogger-ul culinar

Întrebată care sunt provocările unui astfel de proiect, Daniela a răspuns: „Provocarile sunt multe, la fel si munca din spate. Am învăţat foarte multe şi toate din mers, cu multe, multe ore de stat în online. De la scris, fotografii, editare, relaţia cu agenţii, comunicare cu cititorii, documentare, experimente, toate fac parte din munca unui food blogger. Cât despre hateri, nimic nou. Ei există, dar nu trebuie băgaţi în seamă prea mult”.

Daniela este profesoară de geografie, dar momentan nu profesează. Se ocupă de blogul său, organizează ateliere de gătit pentru copii. Între altele, este preşedinta Asociaţiei “Convivia”, care promovează educaţia pentru hrană şi gust, ceea ce presupune muncă de voluntariat pe care o face cu mult drag.

Sigur că ştie să gătească de toate, dar ceea ce nu se vede pe blog este că-i şi place să mănânce, este gurmandă. Tocineii cu smântână sunt preferaţii ei. A învăţat să-i gătească atunci când era mică şi când îi aşază în farfurie se conectează la experienţele frumoase şi la emoţiile plăcute ale copilăriei.

Daniela n-a făcut niciodată un calcul ca să vadă câte reţete culinare a învăţat. Ştie doar că niciodată nu sunt suficiente şi că trebuie să se documenteze din cât mai multe surse.

Imagine indisponibilă

FOTO:prajiturisicisialtele.ro

Mănâncă şi la restaurant, nu atât de des pe cât ar vrea pentru că nu are timp. Încearcă să nu critice când stă la masă, să nu fie clientul acela mofturos, să se bucure de experienţă.

A fost provocată de reporterul „Adevărul” să vorbească despre activitatea restaurantelor din Bucovina şi a spus că nu este în măsură să facă o analiză.

“Ca simplu consumator şi oarecum cunoscător, de cele mai multe ori când ajung la un restaurant vreau sa mănânc corect şi aici vorbesc de raportul calitate/preţ. În acelaşi timp îmi doresc să găsesc mâncare de sezon, mai multe ingrediente locale şi mai puţine din categoria celor super procesate. Din păcate există multe restaurante unde majoritatea ingredientelor folosite sunt de calitate îndoielnică, congelate sau ultraprocesate, iar preţul produsului finit este unul mare.

Imagine indisponibilă

FOTO:prajituricisialtele.ro

De asemenea sunt multe minusuri în ceea ce priveşte relaţia directă cu clienţii sau igiena. Ca să închei într-o notă optimistă pot spune că există şi restaurante super faine, cu bucătari pasionaţi ce gătesc ţi privesc mâncarea cu respect şi dezvoltă lanţul scurt dintre micii producatori şi consumatorii finali”, a conchis Daniela Burlacu Visternicu.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite