Cum se prepară pampuştele: „E o reţetă simplă şi delicioasă făcută cu drag de fiecare mămică şi bunică din Bucovina“

Cum se prepară pampuştele: „E o reţetă simplă şi delicioasă făcută cu drag de fiecare mămică şi bunică din Bucovina“

FOTO: lauralaurentiu.ro

Pampuştele sunt gogoşi pufoase care se prepară din doar câteva ingrediente. Reţeta este destul de cunoscută în zona de munte a Bucovinei, unde gospodinele şi-o aminesc şi-n perioada postului.

Ştiri pe aceeaşi temă

„ Pampuşte sau mai pe înţelesul tuturor, gogoşi. Bunica obişnuia să ne facă acest desert de obicei sâmbăta seara când ne adunam cu toţii în casă după o zi petrecută pe afară la joacă. Este o reţetă simplă şi delicioasă făcută cu drag de fiecare mămică şi bunică din Bucovina pentru cei mici şi mari”, se arată pe gospodinabucovina.blogspot.com.

Pentru prepararea reţetei aveţi nevoie de următoarele ingrediente: 350 de grame de făină, două ouă, esenţă de vanilie, sare, o cană cu lapte călduţ, şase linguri de zahăr pudră, coaja rasă de la două portocale, trei linguri de ulei şi 25 de grame de drojdie.

Procesul de preparare începe prin amestecarea făinii cu drojdia, sarea, trei linguri de zahăr, laptele cald, cele două ouă, esenţa şi coaja de la portocale. Compoziţia se frământă bine, până se formează un aluat, care apoi se pune la dospit pentru 40 minute, într-un vas acoperit.

"Când este gata, aluatul se întinde lăsându-l cam de 1 centimetru grosime, apoi cu gura unui pahar se fac formele de pampuşte. Se pun la prăjit în ulei până se rumenesc pe ambele părţi, când sunt gata se lasă la răcit presărând zahărul pudră peste ele la final", transmite sursa citată. 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: