Cum a fost tras pe linie moartă baronul PSD de Suceava, Gavril Mîrza

Cum a fost tras pe linie moartă baronul PSD de Suceava, Gavril Mîrza

Fostul lider PSD Suceava a fost tras pe linie moartă în partid. FOTO: Arhiva Adevărul

Fost şef al CJ Suceava în perioada 1996-2008, liderul PSD Gavril Mîrza a căzut într-un anonimat total. Deşi a reuşit să fenteze problemele cu legea, Mîrza a fost înlăturat de foştii colegi de la vârful partidului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gavril Mîrza, liderul PSD care a condus cu mână de fier judeţul Suceava vreme de 12 ani, a fost tras pe linie moartă de colegii din partid.

Născut în localitatea Cajvana, Mîrza a devenit, la 18 ani, profesor la şcoala din localitate. A intrat în politică, în Partidul Comunist, şi a devenit, în 1970, secretar al Consiliului Popular Cajvana. Mîrza a promovat pe linie de partid şi în 1980 a fost mutat, ca economist, la Direcţia Judeţeană de Agricultură, acolo unde a devenit ulterior director.

După Revoluţie, Mîrza a intrat în FSN şi a devenit, în 1992, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. În 1996, Gavril Mîrza a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean, iar din 2001 a preluat şi conducerea filialei judeţene PSD.

În 2008, Gavril Mîrza a fost învins la alegerile locale de liderul PDL Gheorghe Flutur. După un eşec al PSD şi la alegerile parlamentare din decembrie 2008, Gavril Mîrza s-a confruntat cu un puternic val de contestare în partid. Totuşi, liderul PSD şi-a asigurat un mandat de senator în zona Fălticeni, tradiţional fief PSD.

În 2010, după ce PSD a pierdut şi alegerile prezidenţiale în Suceava, Gavril Mîrza nu a mai participat la alegerile pentru funcţia de preşedinte al filialei judeţen PSD. În cursă s-au înscris fostul său protejat, Cătălin Nechifor, şi deputatul Eugen Bejinariu. În şedinţa de alegeri, Gavril Mîrza şi-a anunţat susţinerea pentru Eugen Bejinariu, la fel ca şi Adrian Năstase, în timp ce Cătălin Nechifor a fost susţinut de Victor Ponta, cel care avea să devină ulterior preşedinte al partidului. Nechifor a câştigat alegerile, iar Gavril Mîrza a fost tras pe linie moartă.

Mai mult, în 2012, noua gardă din PSD i-a confiscat colegiul de senator lui Gavril Mîrza în favoarea lui Ovidiu Donţu, iar fostul şef al social-democraţilor suceveni a fost trimis să candideze pe un colegiu de deputat într-o zonă controlată de PDL. Mîrza a reuşit să rămână parlamenar datorită rezultatului politic neaşteptat obţinut de USL.

Cum a fentat Mîrza probleme cu legea

De-a lungu timpului, Gavril Mîrza a fost acuzat de numeroase ilegalităţi. În 2006, DNA a început urmărirea penală a liderului PSD, pe atunci preşedinte CJ Suceava, pentru un credit de 86,3 milioane de euro, garantat din fonduri guvernamentale, obţinut de la Deutsche Bank A.G. Londra. Procurorii anticorupţie afirmau atunci că banii au fost folosiţi în alte scopuri. După trei ani de cercetări, în 2009 Gavril Mîrza a fost scos de sub urmărire penală.

Dosarul „Armonia”

Dosarul „Armonia”, aşa cum a fost supranumit de presă, a fost un alt caz răsunător în care a fost implicat numele lui Gavril Mîrza. Alături de deputatul Ioan Stan şi fostul lider PSD Petru Ştirbu, Mîrza a fost acuzat că în 2004 a determinat mai multe firme să sponsorizeze campania electorală a partidului, în mod indirect, prin intermediul fundaţiei „Armonia”. În 2009, cei trei lideri PSD au fost achitaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Afacerea „Metro”, tun de milioane de euro

În 2002, fostul prefect Ioan Cuşnir a restituit 86,93 de hectare către 64 de foşti acţionari ai Staţiunii de Cercetări Agricole, deşi aceştia ar fi trebuit sa fie împroprietăriţi cu mulţi ani înainte. De fapt, aproape toate terenurile au ajuns în proprietatea liderilor PSD Suceava de la acea vreme, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate chiar înaintea retrocedărilor.

Dosarul penal întocmit pentru acest tun i-a vizat pe Gavril Mîrza, pe fostul prefect Ioan Cuşnir, pe fostul şef al Oficiului de Cadastru, Titi Petrea, şi pe fostul şef al Direcţiei Agricole, actualul subprefect Atanasă Nistor.

Vot la două mâini în Camera Deputaţilor

În februarie 2013, Gavril Mîrza a fost filmat de jurnalişti în timp ce a votat de şapte ori folosind atât cartela lui, cât şi pe cea a colegului de partid, deputatul Eugen Bejinariu.

Alte ştiri din Suceava:

Primarul Sucevei promite nocturnă pe un stadion lăsat în paragină

Dramele colectivizării în Suceava: ţăranii eroi care s-au împotrivit, ucişi sau arestaţi de trupele de Securitate

Cum s-a dublat numărul voturilor pe listele suplimentare în judeţul Suceava

Ponta, la Suceava: „Ne vedem pe 17 să sărbătorim. Sigur în Moldova veţi câştiga turul al doilea la diferenţă şi mai mare”

Şeful ANRP unui bărbat care revendică pădure: „Unde să mai dăm pădure, la etajul doi?“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: