Cum a fost omagiat băiatul mort după ce maşina în care se afla a derapat pe polei şi a fost lovită în plin de tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prietenii care l-au aşteptat pe Ciprian. FOTO: Dinu Zară
Prietenii care l-au aşteptat pe Ciprian. FOTO: Dinu Zară

Zeci de claxoane au răsunat, sâmbătă seară, în comuna Moara, din judeţul Suceava, când a fost adus acasă trupul neînsufleţit al băiatului de 17 ani mort în cumplitul accident feroviar de la Şcheia. Prietenii au vrut să-i aducă astfel un ultim omagiu lui Ciprian Stanciuc şi să-şi arate, totodată, revolta faţă de modul în care acesta a sfârşit.

Zeci de maşini au format o coloană, sâmbătă, 11 ianuarie, începând cu ora 13.30, la intrare în comuna Moara, din judeţul Suceava. Şoferii au aşteptat mai bine de cinci ore pentru ca trupul neînsufleţit al lui Ciprian Stanciuc să fie adus acasă.

Maşinile au însoţit sicriul până la locuinţa familiei îndoliate. Pe traseu, şoferii au claxonat pentru a-şi exprima durerea, suferinţa şi mai ales neputinţa faţă de cele întâmplate. 

 Adolescentul de 17 ani era pasager într-o dubiţă condusă de fratele său. Cei doi se aflau pe raza comunei Şcheia. Când a ajuns aproape de trecerea la nivel cu calea ferată, şoferul a încetinit, dar n-a reuşit să oprească autoutilitara. Maşina a derapat din cauza poleiului şi a fost lovită de tren.

Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere video. În urma impactului, Ciprian a fost aruncat în afara autoturismului şi a murit pe loc, iar fratele său a rămas încarcerat, fiind scos de pompieri dintre fiarele contorsionate ale maşinii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că administratorul drumului, mai exact Primăria Şcheia, a fost amendat pentru că nu a curăţat drumul. Poliţia face o anchetă complexă. Specialiştii trebuie să stabilească dacă poleiul a fost singura cauză a producerii accidentului şi dacă şoferul a adaptat viteza la condiţiile de drum.


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite