Cum a dispărut hotarul dintre Moldova şi Ţara Românească
0Hotarul dintre Moldova şi Ţara Românească a fost desemnat de către Ştefan cel Mare în 1482, însă nu au existat niciodată probleme în ceea ce priveşte tranzitul cu tot felul de produse. Abia prin 1800, turcii au interzis negustorilor să mai treacă liberi dintr-o ţară în alta, totul luând sfârşit pe la mijlocul veacului al XIX-lea.
Cum legăturile economice din Moldova şi Ţara Românească erau tot mai puternice, conducătorii celor două ţări au luat decizia de a desfiinţa vama dintre aceste state. Astfel, la data de 1 ianuarie 1848, a fost desfiinţată vama moldo – munteană, acţiune ce a fost precedată în anul 1842 de un proiect de unificare al măsurilor şi greutăţilor.
„Art. 1-iu, Convenţia întrăgită la anul 1835, se va păzi cu nestrămutare până la sfârşitul anului 1847, iar de la 1-iu Ghenarie 1848, Convenţia dintre amăndouă Prinţipatele să închee în articurile următoare:
Art. 2-le, Lăcuitorii satelor şi ai oraşilor dajnici ce vor dosă dintr-un Prinţipat în celălalt, ţiganii atât ai Statului în celălalt, cât şi boereşti, i altor particularnice feţă, precum şi monastireşti ai Valahiei ce aseminea vor fugi, nu numai să deie înapoi, ce şi acei care îi vor priimi, să supun a plăti spre osândă îndoită capitaţie pentru fiecare dajnic lăcuitoriu sau ţigan ce-l va sprijeni, şi îndată să-l şi deie înapoi, fiind şi staturile respective îndatorite ca prin Ocărmuirea locului să prinză pe asemine oameni şi cu convoi cuviincios, să-i trimată la graniţă ca să-i teslimarisască la Ocărmuirea mărginii, sau de vor veni după dânşii gonaci, să li să deie lor agiutoriul cuviincios, asămănat cu cuprinderea de mai sus spre prinderea lor, iar flăcăii dajnicilor lăcuitori ce vor trece dintr-un Prinţipat în celălalt ca să se căsătorească vor fi slobozi a să statornici, de vor voi, la locul unde să vor căsători”, se arăta în convenţia semnată între cele două state.
Conducătorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti au stabilit că cei ce doresc să treacă dintr-o ţară în alta trebuie să aibă asupra sa paşaportul. În plus moldovenii şi muntenii puteau să aibă proprietăţi în ţara vecină, însă aveau drept de vot doar în ţara lor. Cei ce erau prinşi în statul vecin, fără paşaport, erau trimişi de urgenţă în ţara de baştină.
„Art. 3-le, Câţi lăcuitori dintr-un Prinţipat vor trece în celălalt vremelniceşte, pentru niscaiva îndeltniciri în folosul lor, sânt datori a ave pasaportul stăpânirii lor, şi cu caracterul întru care îl va mărturisă acel pasaport, adecă boeriu cu rang, nobil, neguţitoriu sau dajnic, să-l cunoască oblăduirea învecinatului Prinţipat. Aseminea lăcuitori dobândind propietăţi nemişcătoare în învecinatul Prinţipat, vor dobândi şi toate drepturile şi folosurile proprietăţii deopotrivă cu acei adevăraţi pământeni, răspunzind din parte-le şi toate îndatoririle pusă asupra proprietăţilor legiuite de cătră stăpânirea locului, şi asupra proprietăţii a însuş pământenilor; nu pot însă a ave dreptul votului asemine lăcuitori la alegerile ce să vor face la ţinutul unde vor ave proprietatea lor, adecă nici pot fi aleşi, nici pot să aleagă, ca unei ce nefiind statornici în Prinţipatul acela, fireşte nu pot dobândi dreptul politicesc.
Art. 4-le, Făcătorii de răle, criminalii Statului, dezertorii şi datornicii fiindcă urmează a treci dintr-un Prinţipat în celălalt fără pasaporturile stăpânirilor, să se poroncească Ocărmuirelor locale din amândouă Prinţipatele, ca unde vor găsă asemine oameni fără de pasaporturi să-i triimaţă la oblăduirea lor”, mai scria în convenţia moldo - munteană.
Locuitorii din apropierea graniţei dintre Moldova şi Ţara Românească nu aveau nevoie de paşaport pentru a trece dintr-un stat într-altul, iar oamenii din târgurile de la marginea celor două ţări aveau voie să petreacă trei zile în târgurile mărginaşe din statul vecin.
Art. 5-lea, Sătenii de pe hotar de la un Prinţipat la altul pentru ale lor câmpeneşti îndeletniciri, vor ave slobodă trecire, având totdeauna cu dânşii, la orice trecire a lor, răvaşele giuraţilor satelor hălăduirii lor, nefiind îndatoriţi ca unii aceştie a lua pasaporturi după cuprinderea Art. 3-le şi cu asemine bileturi se-i priimască fără bănueală proprietarii învecinatului prinţipat la întocmirea muncii ce vor face cu dânşii.
Art. 6-le, Lăcuitorii târgurilor mărginale; sânt slobozi pentru casnicile lor trebuinţi, a trece pe curgere de trei zile dintr-un Prinţipat în celălalt la târgurile megieşite, sau la proprietăţile ce ar ave pe margine, precum moşii, vii şi altele fără a fi îndatoriţi la luare de pasaporturi sau bileturi.
Art. 7-le, Toată plutirea pe apa Seretului va fi slobodă pentru totdeauna de orice dare sub niciun fel de cuvânt, coborind şi suind fieşcare Prinţipat prin plutire , mărfurile şi productele sale cu mergire în Dunăre şi întoarcere pe cursul apei Siretului.
Art. 8-le, Mărginirile şi vămuirile urmate până acum şi care au a se mai urma până la 1-iu Ghenarie 1848, asupra liniei graniţei despărţitoare dintre amândoă Prinţipatile se desfiinţază, şi vor rămâne desfiinţate pentru totdeauna”, se preciza în convenţia semnată între cele două state.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
