Cum pot fi ajutaţi copiii să înveţe să citească mai repede şi mai bine

Cum pot fi ajutaţi copiii să înveţe
să citească mai repede şi mai bine

FOTO: Pixabay

O bună parte din această responsabilitate cade pe umerii părinţilor, spun specialiştii, care trebuie să transforme cititul într-o activitate atractivă pentru copii. Printre altele, părinţii sunt sfătuiţi să cumpere cărţi pe placul celor mici, chiar şi în format electronic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sunt multe voci care spun că elevii din ziua de astăzi nu mai citesc aşa cum citeau ordinioară. Ei, bine, lucrurile nu stau chiar aşa. Vor, nu vor, cei mici trebuie să pună mâna pe carte, pentru că aşa li se cere la şcoală. Numai că unii o fac cu plăcere şi alţii - împinşi de la spate. Şi, sigur, câştigaţi sunt cei care reuşesc să vadă lectura ca pe o activitate plăcută.

Şi astfel apare întrebarea cum să îţi ajuţi copilul să nu vadă lectura ca pe o corvoadă? Otilia Clipa, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul  Universităţii „Ştefan cel  Mare”, ne-a spus că răspunsul este complex. O parte din sarcină cade pe umerii părinţilor, care ar trebui să organizeze activităţi de lectură acasă în care să fie implicaţi toţi membrii familiei. 

Tot părinţilor li se recomandă să cumpere cărţi de interes pentru copii, chiar şi în format digital. „Îmbinarea diferitelor tipuri de activităţi pentru timpul liber (joacă, lectură, vizionare de film educaţional, proiecte împreună cu alţi copii ”, este o altă recomandare a Otiliei Clipa.

Cum cei mici petrec o bună parte a timpului la şcoală, şi profesorii au un rol la fel de important ca al părinţilor. Viitorii dascăli ar trebui să dovedească o foarte bună de cunoaştere a limbii române, să aibă o cultură generală temeinică şi o atitudine pozitivă faţă de procesul de învăţare. Totodată, formarea abilităţilor pentru motivarea elevilor pentru lectură şi înţelegerea acestora ar trebui să se facă în perioadele de practică pedagogică.

Otilia Clipa a mai spus că ar trebui să se facă investiţii şi în bibliotecile şcolare. Nu ar strica nici înfiinţarea Cluburilor de lectură în şcoli.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: