Criminala în serie de la Suceava: şi-a omorât trei dintre copiii nou-născuţi. Ce pedeapsă a primit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Monitorulsv.ro
FOTO: Monitorulsv.ro

Femeia din comuna Poiana Negri a judeţului Suceava care este acuzată că şi-a ucis trei prunci imediat după ce i-a născut a fost condamnată de Tribunalul Suceava. Ancheta relevă detalii înfiorătoare, desprinse parcă dintr-un film de groază.

Ana Pardău, acum în vârstă de 40 de ani, a fost condamnată de Tribunalul Suceava la 15 ani de închisoare pentru că şi-ar fi ucis trei copii imediat după ce i-a adus pe lume. Două dintre trupurile neînsufleţite au fost îngropate în curtea gospodăriei, iar cel de-al treilea a fost ascuns într-o casă nelocuită.

Ancheta procurorilor a scos la iveală detalii absolut înfiorătoare, greu de înţeles şi de acceptat, cu atât mai mult cu cât presupusa autoare este absolventă de studii superioare, lucrează ca inginer pentru o mulţinaţională din Vatra Dornei, este căsătorită şi are trei copii sănătoşi născuţi în 2009, 2011 şi 2015.  

Potrivit anchetatorilor, în 2015, femeia a rămas însărcinată cu cel de-al patrulea copil. Nu şi-ar fi informat soţul, iar când sarcina a înaintat, le-ar fi spus prietenilor şi rudelor că are probleme de sănătate şi că trebuie să meargă la medic. 

Pe 29 iunie 2016, Ana Pardău a născut un băieţel într-un lighean din baia locuinţei sale. A doua zi, femeia şi-ar fi îngropat copilul în curtea casei.

În 2017, a rămas din nou însărcinată. Şi de această dată ar fi născut pe ascuns în locuinţa sa. La fel ca în 2016, când sarcina a înaintat, femeia le-a spus celor care au întrebat-o dacă este gravidă că are probleme de sănătate.

„În ziua de 3 februarie 2018, aflându-se din nou singură la domiciliu, a născut în baie, în cada plină cu apă, un copil de sex masculin, pe care l-a ascuns apoi în casa bătrânească aproximativ 2 săptămâni după care, într-o noapte, l-a îngropat tot în grădina din faţa casei. Cu ocazia percheziţiei efectuate în ziua de 13 august 2019 a fost identificat scheletul acelui nou-născut, fapt care a atestat încă o dată realitatea susţinerilor inculpatei”, susţin procurorii.

Cel de-al treilea prunc a venit pe lumea în 2019. Femeia ar fi născut şi de această dată în baia locuinţei, în timp ce copiii săi se uitau la televizor, iar soţul său se afla la serviciu. După naştere, mama şi-a pus pruncul într-un sac, pe care l-a legat la gură. Copilul ar fi avut viaţă extrauterină şi ar fi murit asfixiat în sac.

De această dată, colegii de serviciu n-au mai crezut-o pe Ana că a fost bolnavă, că a scăpat de burtă în urma unor proceduri medicale şi au informat Poliţia. Aşa a început o anchetă. În urma percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au găsit trupul neînsufleţi al ultimului prunc pe care femeia n-a mai apucat să-l îngroape şi osemintele celorlalţi doi copii.

Înainte să înainteze dosarul la instanţă, Ana Pardău a fost supusă unor expertize psihiatrice, care au arătat că femeia a avut un episod depresiv moderat – sever în 2015 şi tulburare de personalitate. Fapta comisă în 2016 ar fi fost comisă cu discernământ diminat, iar cea din 2018 cu discernământ critic prezent. 

Ultimul cuvânt în acest caz îl va avea Curtea de Apel Suceava. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Teroare şi şantaj, condamnări în cazul clanului interlop Capră. „Vă violez copiii, iar pe femei le scot la stradă“

Halucinant caz pentru pompieri. De la ce a luat foc în trafic o maşină a unei firme de coletărie

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite