Creştere uriaşă a mortalităţii infantile în Suceava: 22 de copii sub un an au murit, iar 18 s-au născut decedaţi în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mortalitatea infantilă a înregistrat o creştere alarmantă în judeţul Suceava. FOTO www.soybaseclean.com
Mortalitatea infantilă a înregistrat o creştere alarmantă în judeţul Suceava. FOTO www.soybaseclean.com

În 2016, la nivelul judeţului Suceava s-a înregistrat un indicativ de 10,1% la mia de locuitori în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, mult peste media naţională. Medicii menţionează că principalele cauze care duc la mortalitate infantilă sunt condiţiile nefavorabile din familie. Totuşi, în nicio statistică nu apar infecţiile intraspitaliceşti ca şi cauză a mortalităţii infantile.

În acest an, în judeţul Suceava, numărul deceselor la copii mai mici de un an este în creştere, indicativul mortalităţii infantile din judeţ fiind peste media naţională. De la începutul anului, 18 copii s-au născut morţi, iar alţi 22 de bebeluşi au pierdut lupta cu viaţa înainte de a împlini vârsta de un an.

La nivelul judeţului Suceava s-a înregistrat un indicativ de 10,1% la mia de locuitori în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, în timp ce la nivel naţional media este de 7% la mia de locuitori. De la începutul anului, la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava s-au născut cinci copii morţi, la care s-au adăugat şi şase decese în rândul copiilor cu vârsta de până la un an. Tot şase decese s-au înregistrat şi la Spitalul municipal Fălticeni, în timp ce la Spitalul din Rădăuţi au murit cinci nou – născuţi, iar patru s-au născut fără viaţă.

Conform medicilor, printre principalele cauze ale mortalităţii infantile se numără îngrijirea necorespunzătoare în familie, prematuritatea, anomaliile congenitale, afecţiunile apărute în perioada prenatală, bolile aparatului respirator, cele infecţioase, precum şi accidentele.

Totuşi, în nicio statistică nu apara ca şi cauză ale mortalităţii infantile infecţiile intraspitaliceşti. Această problemă este una veche în România, iar multe dintre spitale nu raportează corect astfel de infecţii, precum preciza în urmă cu ceva timp directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, doctorul Tiberius Brădăţan, care a declarat că „a existat teama de a se raporta corect infecţiile nosocomiale, ca şi cum ar fi fost o ruşine”.

La începutul lunii martie a acestui an, doi nou – născuţi au murit după ce au fost contaminaţi cu bacteria intraspitalicească Pseudomonas aeruginosa. Dacă conducerea DSP Suceava nu doreşte să facă publice rezultatele anchetei epidemiologice demarată la Spitalul Judeţean Suceava, părinţii celor doi copii au primit confirmarea că pruncii lor au murit din cauză că au fost infectaţi cu pseudomnoas aeruginosa, bacterie ce este cunoscută şi sub denumirea de bacil piocianic.

„Cei de la DSP refuză în continuare să ne furnizeze rezultatele probelor recoltate de pe suprafeţele din secţia de Maternitate a spitalului. Avocatul nostru va depune o solicitare în acest sens şi în momentul în care vom avea toată documentaţia, vom depune o plângere penală”, a declarat Ana-Maria Manea, mama nou – născutului care a decedat la Iaşi după ce a luat bacteria Pseudomonas aeruginosa din spitalul sucevean.

„Din punct de vedere epidemiologic, în baza rezultatelor de laborator obţinute după recoltarea din spital a testelor de salubritate, a interpretării acestora de către specialiştii Institutului Naţional de Cercetare «Cantacuzino» şi ai Centrului Regional de Sănătate Publică Iaşi, considerăm că la un moment dat, contaminarea mediului de spital cu microorganisme cu potenţial nosocomial ar fi putut favoriza infectarea nou – născutului Alexandru Manea”, se menţionează în adresa trimisă de conducerea DSP Suceava familiei Manea.

Alte ştiri pe această temă:

Bacterie periculoasă descoperită la Spitalul Judeţean Suceava după ce doi bebeluşi au murit imediat după naştere

Vor medicii să-şi omoare pacienţii? Nu, dar sunt forţaţi de sistem!

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu: „Marţi vom lansa un program privind infecţiile nosocomiale”

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite