EXCLUSIV Candidat la Parlamentul Ucrainei, prins cu ţigări de contrabandă în Vama Siret: „Vă rog să nu faceţi zarvă din chestia asta!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iurie Levcic (în mijloc) a fost susţinut în campanie de Andrei Şevcenko şi Natalia Korolevska, colegi în cadrul formaţiunii Ucraina, înainte! FOTO Adevărul
Iurie Levcic (în mijloc) a fost susţinut în campanie de Andrei Şevcenko şi Natalia Korolevska, colegi în cadrul formaţiunii Ucraina, înainte! FOTO Adevărul

Iurie Levcic, candidat pentru parlamentul Ucrainei din partea partidului „Ucraina – Înainte!” şi cunoscut interpret de muzică populară românească, a fost prins cu 160 de pachete de ţigări de contrabandă ascunse printre bagaje în maşina personală cu care încerca să intre în România prin Vama Siret.

Incidentul a avut loc duminică, 2 iunie, în punctul de trecere a frontierei Siret. Iurie Levcic însoţea cu autoturismul personal un grup de peste 60 de persoane care se deplasau cu un autobuz la Festivalul European al Artelor, organizat de Consiliul Judeţean Suceava în comuna Ciprian Porumbescu. Delegaţia era formată din reprezentanţi ai administraţiei din Regiunea Cernăuţi şi membrii grupurilor folclorice “Perla”, “Marşincse”, “Fetele din Bucovina”, “Oberig” din Ucraina.

În timpul controlului vamal, câinele antitabac al Biroului Vamal Siret a depistat ţigări ascunse în bagajele din autoturismul în care se afla doar Iurie Levcic. La controlul amănunţit al bagajelor, lucrătorii vamali au descoperit 160 de pachete de ţigări fabricate în Ucraina. Ţigările au fost confiscate iar Iurie Levcic a fost sancţionat cu amendă de 5.000 de lei.

Iurie Levcic: "Ţigările nu erau ale mele"

Contactat telefonic, Iurie Levcic a afirmat că în autoturismul personal în care se afla doar el a luat şi bagaje ale unor persoane care se deplasau în autobuz. El a afirmat că amenda a fost plătită de un solist al unui grup folcloric căruia i-ar fi aparţinut de fapt ţigările.

„Eu am fost conducătorul grupului. Eram singur în maşină şi am luat şi alte bagaje de la cei din autobuz. Am luat totul asupra mea dar ţigările nu erau ale mele. Poate a fost prostia mea, dar lucrurile s-au rezolvat, amenda a fost plătită, aşa că vă rog să nu faceţi zarvă din chestia asta. Zilnic prin vama aceea se întâmplă astfel de lucruri. Tare îmi pare mie că aici e vorba de altceva”, a spus Iurie Levcic.

Oficialii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti i-au aplicat lui Levcic, pe data de 4 iunie, interdicţia de intrare în România pentru o perioadă pe 5 ani. 

Coleg de partid şi candidatură cu celebrul fotbalist Andrei Şevcenko

Cunoscut interpret de muzică folclorică românească şi unul dintre liderii comunităţii româneşti din Regiunea Cernăuţi, Iurie Levcic a încercat să devină membru al Parlamentului Ucrainei la alegerile din 28 octombrie 2012.

Levcic a candidat din partea partidului recent înfiinţat „Ucraina – Înainte!” şi a fost susţinut în campania electorală chiar de unul dintre vicepreşedinţii partidului, celebrul fotbalist Andrei Şevcenko, fost jucător al cluburilor Dinamo Kiev, AC Milan sau Chelsea Londra. Formaţiunea Ucraina -Înainte!, pe listele căruia au candidat fotbalistul Andrei Şevcenko şi românul Iurie Levcic, membru al comunităţii româneşti din Cernăuţi, a obţinut sub 5% din sufragii şi nu a intrat în Parlamentul Ucrainei.

Iurie Levcic este unul dintre cei mai activi membri ai comunităţii româneşti din Ucraina şi un cunoscut interpret de muzică populară românească.

Artistul este şi redactor şef al Redacţiei TV în limba română a Companiei de Stat de Teleradiodifuziune Cernăuţi.

Iurie Levcic a înfiinţat şi este şeful Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi. De-a lungul timpului, ONG-ul pe care-l patronează a organizat acţiuni numeroase comune cu asociaţii similare din România.

De asemenea, Iurie Levcic se implică la Cernăuţi în mai multe manifestări culturale de păstrare a tradiţiilor româneşti. Cea mai longevivă este manifestarea „În grădina cu flori multe", ajunsă deja la a opta ediţie.

Vă mai recomandăm:

Celebrul fotbalist Andrei Şevcenko, vehicul de imagine pentru un român din Cernăuţi

Cockteil exploziv în noul parlament de la Kiev

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite