Constructorii de la Aeroportul din Suceava trebuie să realizeze, în mai puţin de trei luni, ce nu au făcut într-un an şi opt luni de şantier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrări Aeroport Suceava. FOTO: Dănuţ Zuzeac
Lucrări Aeroport Suceava. FOTO: Dănuţ Zuzeac

Şantierul de pe pista Aeroportului „Ştefan cel Mare“ de la Salcea - Suceava, este în plină activitate, dar perspectiva de a se recupera lucrările nefăcute în numai trei sau maxim patru luni este deja un vis. Chiar dacă lucrările ar trebui să fie finalizate la sfârşitul lunii august, voci de pe şantier dau ca sigură întârzierea lucrărilor cu cel puţin încă două luni, ceea ce ar duce inaugurarea spre iarna viitoare.

Specialiştii care se ocupă de modernizarea şi extinderea aeroportului de la Salcea - Suceava, ce aparţine Consiliului Judeţean Suceava, investiţie în valoare de peste 130 de milioane de lei, se află, din punct de vedere al volumului lucrărilor efectuate de antreprenorul Tehnic Asist SRL Botoşani cu tot cu subantreprenorii pe care i-a ales, abia la circa 50% din lucrări efectuate.

Asta în condiţiile în care mai sunt, conform contractului încheiat, mai puţin de trei luni pană la data finalizării lucrărilor – 31.07.2015, potrivit graficului de execuţie semnat în anul 2013, în baza căruia  s-a stabilit ca dată de începere a lucrărilor ziua de 19.08.2013.

Invocarea unei întarzieri în ceea ce priveşte decontarea lucrărilor efectuate, care ar fi putut să împiedice activitatea în continuare pe şantier, cu s-a întamplat la alte investiţii, nu poate fi luată în discuţie, fiindcă potrivit stadiului decontărilor, la data de 15 aprilie 2015, Tehnic Asist tocmai a primit, 4,27 milioane de lei aferente lucrărilor din prima jumătate a lunii, sumă care s-a adăugat altor 40 de milioane de lei plătiţi anterior, bani ce înseamnă 42% din lucrările efectuate, celelalte activităţi realizate nefiind încă raportate.

Cu alte cuvinte, banii către constructor vin ritmic, funcţie de facturarea acestora. Desigur, fiind vorba de alte vremuri şi, nu în ultimul rând, de o investiţie cu fonduri europene, nu se mai pot face legal plăţi în avans către constructori.

Sucevenii doritori să aibă cât mai repede un aeroport funcţional, beneficiarul – Consiliul Judeţean Suceava- adminstraţia Aeroportului “Ştefan cel Mare” de la Salcea dar şi antreprenorii care s-au angajat să termine lucrarea într-un termen stabilit prin contract trebuie să ţină cont de faptul că există un alt termen, dincolo de 31 iulie, 31 august, sau un altul, care poate pune în pericol finanţarea ca atare a investiţiei, cu riscul obligării de a restitui toate sumele acordate de Uniunea Europeană, dacă acesta nu se respectă ori dacă factorii responsabili nu vor fi convingători în a explica buna raţiune a întarzierilor de pe şantier.

Este vorba despre termenul de 01.11.2015. Potrivit înţelegerii privind finanţarea proiectului cu bani europeni, aşa cum se scrie şi într-un ultim document ce prezintă o informare privind stadiul proiectului, datând din ziua de 22 aprilie 2015, “durata proiectului în cadrul cererii de finanţare este de 48 de luni 01.11.2011 – 01.11.2015”.

Faptul că lucrările au început la aproape doi ani după ce s-a dat acceptul pentru finanţare, în august 2013, este acum mai puţin relevant, după ce o sumedenie de astfel de iniţiative au fost blocate în România ultimilor ani au fost compromise, cu toate riscurile asumate de guvernanţi succesivi.

Alte ştiri pe această temă:

Compania Wizz Air va suspenda cursele aeriene operate pe Aeroportul din Craiova

FOTO VIDEO Visuri devenite realitate la Aeroportul Tuzla. O femeie, fost pilot britanic, instruieşte viitori piloţi de cursă lungă


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite