Cinci greşeli ale stareţului Mănăstirii Sihăstria Rarăului în cazul elevei dispărute

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stareţul Mănăstirii Sihăstria Rarăului, Ioan Larion Neagoe, a comis cel puţin cinci greşeli grave în modul în care a gestionat prezenţa la schit a Iuliei Ionescu, eleva căutată de autorităţi în toată ţara după ce a dispărut de acasă.

Stareţul Mănăstirii Sihăstria Rarăului, Ioan Larion Neagoe, a oferit presei explicaţii cu privire la motivele care l-au determinat să nu colaboreze cu poliţia privind prezenţa Iuliei Ionescu, fata dispărută de acasă de miercuri, 12 februarie, care s-a aflat la aşezământul din masivul Rarău în noaptea de vineri spre sâmbătă. Faptul că fata ar fi refuzat să fie preluată de autorităţi nu este o scuză suficientă pentru modul în care au acţionat vieţuitorii mănăstirii. În acest caz, stareţul a comis mai multe erori.

În primul rând, stareţul Ioan Larion Neagoe a greşit în momentul în care, aflând că fata a fugit de acasă, nu a anunţat de urgenţă familia. Este curios cum un om al bisericii a ignorat complet ceea ce se întâmplă în sufletul părinţilor care de trei zile nu ştiau nimic de copilul lor.

În al doilea rând, stareţul a greşit atunci când nu a anunţat imediat autorităţile statului despre faptul că o fată de 15 ani, fugită de acasă, se află la mănăstire. Asta în condiţiile în care aşezământul a fost vizitat de două ori de poliţiştii de la Câmpulung Moldovenesc.

A treia greşeală este faptul că a cazat la mănăstire o fată minoră de 15 ani, fără niciun document de identitate.

Probabil cea mai gravă greşeală este faptul că a trimis-o pe Iulia Ionescu singură cu trenul în celălalt capăt al ţării, ignorând riscurile la care fata putea fi expusă.

A cincea greşeală a stareţului Ioan Larion Neagoe este că a încălcat confidenţialitatea spovedaniei povestind presei parte din lucrurile mărturisite de Iulia privind motivele pentru care a plecat de acasă, relaţia cu familia şi dorinţa de a se călugări.

Neclar îmi este acum dacă stareţul Ioan Larion Neagoe a informat sau nu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor despre faptul că a cazat eleva dispărută de acasă. Dacă şi-a informat superiorii, atunci comunicarea oficială a Bisericii Ortodoxe Române a fost voit incorectă. În cazul în care a ţinut secret faptul că fata se află la mănăstire, atunci am putea adăuga a şasea greşeală, şi anume faptul că stareţul a încălcat ordinele ierarhului superior. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite