„Certificatul de naştere al Moldovei“ stă să se dărâme. Cea mai veche biserică de lemn din Europa este atacată de mucegai, putregai şi ciuperci

„Certificatul de naştere al Moldovei“ stă să se dărâme. Cea mai veche
biserică de lemn din Europa este atacată de mucegai, putregai şi ciuperci

Biserica ”Dragoş Vodă” de la Putna este atacată de mucegai, ciuperci şi putregai. FOTO Dănuţ Zuzeac

Biserica de lemn ”Dragoş Vodă” din comuna suceveană Putna – ”certificatul de naştere al Moldovei”, cea mai veche biserică din lemn din Europa, conform cercetătorilor din Suedia, este la un pas de prăbuşire sub povara celor aproape şapte veacuri de la construire şi a lipsei de interes a responsabililor din domeniul conservării şi restaurării românesc.

Cea mai veche biserică din lemn din Europa, fapt certificat de cercetători din Suedia, este la un pas de prăbuşire, sub povara celor aproape şapte veacuri de la construire şi a lipsei de interes a responsabililor din domeniul conservării şi restaurării românesc.

În urmă cu 669 de ani, a avut loc târnosirea – sfinţirea bisericii de lemn, a lui Dragoş Vodă. Bisericuţa despre care mai toţi am auzit câte ceva pe la orele de istorie, în timpul şcolii, este cea mai veche biserică de lemn din Europa, nu considerată, ci certificată în urma analizelor ştiinţifice a lemnului din care s-a ridicat.

Aceste analize au fost făcute nu la vreun laborator din spaţiul naţional, ci la unul din spaţiul scandinav - în Suedia. Este improbabil ca suedezilor, si scandidavilor în general, care au o cultură a lemnului mai veche decât a noastră şi bisericile, atunci când creştinismul a pătruns în nordul Europei, tot din lemn le-au ridicat, să le convină să ofere certitudini ştiinţifice care să le pună în umbră civilizaţia creştină proprie, privită prin prisma edificiilor religioase care au reuşit să supravieţuiască atâtor veacuri.

Pe aceste considerente, părintele Croitoru, preotul paroh al bisericii ”Dragoş Vodă” cu documente parafate de cercetători suedezi în mână poate să susţină că acei stejari tăiaţi pentru construcţia lăcaşului de cult în vremea primului descălecător al Moldovei – Dragoş Vodă, răsăriseră cu mult înainte de începutul veacului al XIV-lea.

Era şi firesc să fie aşa pentru că bârnelor groase le-au  trebuit cel puţin un veac pentru a deveni, dintr-o mică ghindă, o parte din noua biserică, construită acum aproape şapte veacuri. Fraţii lor, din pădurile seculare ce înconjurau Volovăţul de azi, au putrezit demult. Bârnele de stejar ale bisericii lui Dragoş Vodă încă mai pot fi pipăite la Putna, în bisericuţa mutată patruzeci de kilometri mai înspre nord de voievodul Ştefan cel Mare din motive care pot fi cel mult bănuite.

A devenit astfel cert faptul că bârnele de stejar din care s-a construit biserica lui Dragoş Vodă la Volovăţ, în anii 1340, târnosită în 1346, cu hramul Adormirii Maicii Domnului în Biserică stau dovadă că lăcaşul de cult este în fapt “certificatul de naştere al Moldovei”, cum a fost denumit de părintele Constantin Croitoru.

Biserica “Dragoş Vodă”, mutată după mai bine de un veac de la târnosire, de la Volovăţ  la Putna

Pledoaria părintelui Constantin Croitoru pentru repunerea în valoare a bisericii “Dragoş Vodă” se îndeaptă nu numai către turişti, pentru vizitarea celui mai vechi edificiu religios construit din lemn în Europa. Pe reţelele de socializare sunt poze destule, sunt site-uri dedicate acestui monument unic în România şi în Europa, sunt aprecieri nenumărate şi like-uri cu duiumul.


Apelul părintelui Constantin Croitoru, care de un sfert de veac păstoreşte obştea creştină ortodoxă din Putna, se adresează mai ales celor care au puterea să intervină pentru a face în mod concret ceva pentru ca bisericuţa aşezată  de Ştefan cel Mare şi Sfânt pe un mic tăpşan în coasta dealului “Plopi”, sub care s-a construit şi satul dar mai târziu şi cimitirul acestuia, precum şi bârnele de stejar vechi de peste şapte secole, ce au supravieţuit miraculos în pereţi lăcaşului de cult, să nu cadă pradă fenomenelor naturale inerente – carii, mucegaiuri, ciuperci, putreziciune, nepăsare iar peste puţină vreme, “certificatul de naştere al Moldovei”, să rămână doar în formă printabilă.

Părintele Croitoru ne-a familiarizat cu istoria consemnată în felurite izvoare, a acestei biserici. A fost ridicată pe la 1346 în satul Volovăţ, un bastion al primei descălecări, cea a lui Dragoş Vodă. Legenda spune că în această biserică ar fi fost şi îngropat primul domnitor al Moldovei. Lucrurile nu sunt sigure în acest sens, doar cronicarii pomenind la multe veacuri după aceea, acest detaliu.

Este însă cert că voievodul Ştefan cel Mare, devenit domn al Moldovei la mai bine de un veac după Dragoş Vodă a decis să mute bisericuţa de stejar de la Volovăţ, tocmai până la Putna, unde era deja în şantier ridicarea marelui edificiu al ortodoxiei – Mănăstirea Putna, pe care, alte vecuri mai târziu, Mihai Eminescu o denumea “Ierusalimul neamului românesc”.

Părintele Croitoru a mai adus în discuţie o legendă, cum că într-o singură noapte, lăcaşul de cult de la Volovăţ a fost adus întreg până la Putna. Fapt puţin probabil dat fiind faptul că la acea vreme nu prea erau drumuri nici măcar de ţară, darmite asfaltate pe traseul celor apoximativ 40 de kilometri. Preotul putnean consideră că, foarte probabil, biserica a fost demontată, bârnă cu bârnă, fiecare dintre acestea fiind numerotate, puse în căruţe şi transportate la Putna. Aici au fost reansablate de meşterii pricepuţi şi în scurtă vreme şi-a redobândit aici arhitectura.  

Puţină lume ştie, arată părintele Constantin Croitoru, că acest lăcaş de cult a fost şi mănăstire de călugări. Mai târziu, pe la sfârşitul secolului al XVIII-le a devenit biserică parohială. În acea perioadă a şi fost extinsă, partea nouă de construcţie fiind realizată de această dată din trunchiuri de brad, explicaţiile fiind simple – Putna, ca sat a prins contur şi era nevoie, pe lângă mănăstire, vizitată de feţe domneşti (nimic nou sub soare, n.r.) dar şi de cotropitori ce îşi făcuseră o vocaţie din a profana mormântul marelui voievod Ştefan cel Mare dar şi mănăstirea în sine,  de un lăcaş mai adăpostit, pentru comunitate.

Astfel, bisericuţa de lemn a lui Dragoş Vodă a supravieţuit atacurilor cărora cu greu li se putea ţine piept în evul mediu târziu al Moldovei asupra lăcaşurilor sale de cult, care constituiau inima unei poate mai mici, dar întregi civilizaţii. 


Strămoşii putnenilor de azi nu au fost neapărat preocupaţi de componenta arheologică a bisericii lui Dragoş Vodă, a fost prelungită cu o parte tot din lemn, care să întregească spaţiul pentru serviciul religios în lăcaşul de cult. S-a acoperit cu tencuială interiorul bisericii, pe dinafară a fost “blănită” cu scânduri, iar în aceste condiţii slujbele religioase pentru credincioşii din satul Putna s-au ţinut alţi zeci de ani tot în biserica lui Dragoş Vodă, chiar dacă noua biserică, impozantă, de la stradă, era deja ridicată la sfârşitul primului deceniu al secolului trecut.

Până după 1960, spune părintele Croitoru, s-au ţinut mai toate slujbele “în bisericuţă”, fiindcă în biserica cea mare era frig, ori aici, cu faţada “blănită” şi cu tencuiala dinăuntru, oamenilor ce veneau la slujbă le era mult mai cald. Mulţi bătrâni din Putna îşi amintesc cum s-au cununat şi chiar şi-au botezat odraslele, în vechea biserică.

Demersuri fără număr şi fără succes pentru obţinerea fondurilor necesare restaurării

La Biserica Dragoş Vodă din Putna, cea mai veche biserică din lemn din Europa, s-au făcut, pe tot parcursul istoriei sale doar patru restaurări. Una în a doua jumătate a anilor 1700, cealaltă în prejma marii Sărbători de la Putna, din 1871 când studenţii români în frunte cu Mihai Eminescu, Ion Slavici şi alţi reprezentanţi ai Societăţii Arboroasa au determinat efectuarea unor lucrări de întreţinere pentru străvechiul lăcaş de cult, o alta mai consistentă în anii ’20 ai secolului trecut şi cea de-a patra, de asemenea doar de minimă întreţinere, în anii 70 din veacul anterior, în plină perioadă comunistă.

De mai bine de 40 de ani încoace, nu s-a mai făcut nimic. Nu pentru că nu ar fi fost făcute demersuri pentru menţinerea în viaţă a acestui extrem de valoros lăcaş de cult. Încă de la începutul anilor ’90, tânărul pe atunci preot paroh Constantin Croitoru, împreună cu regretata Erica Doina Croitoru, soţia lui care avea specializare universitară în muzeografie, au încercat pe toate căile să identifice fonduri pentru restaurarea monumentului istoric.

Au obţinut promisiuni de la unii, alţii le-au trântit uşa în nas, alţii s-au eschivat mai mult ori mai puţin elegant. Doar câteva persoane au aplecat urechea la mesajul lor. Un număr de sponsori privaţi, printre care chiar prinţul Charles al Marii Britanii, care, după ce a pipăit bârnă cu bârnă construcţia bisericii a lăsat o donaţie consistentă, dar şi români care de asemenea au simţit că trebuie să se facă ceva pentru ca acest monument să fie salvat. Bani nu foarte mulţi, dar utili, pentru care părintele Croitoru a dat garanţii că îi poate justifica până la ultimul bănuţ şi nu ne îndoim de acest lucru.

Pe de altă parte, pentru o adevărată operaţiune de restaurare a clădirii este nevoie de sume mai importante. Cariile, ciupercile, mucegaiurile, putreziciunea îşi fac loc în lemnul vechi cu o viteză tot mai mare de la un an la altul. Prin pereţi se vede lumina soarelui ziua, cea a lunii noaptea. În scurtă vreme, “certificatul de naştere” al Moldovei se poate prăpădi definitiv.

Structurile adminsitrative care ar trebui să vegheze asupra patrimoniului românesc şi să finanţeze orice măsură de conservare a acestuia, au fost până acum ori indiferente, ori chiar răuvoitoare, în cel mai bun caz, reprezentanţii acestora şi-au manifestat buna intenţie dar foarte repede au trebuit schimbaţi din funcţie şi ca atare, proiectele ce conţineau speranţelei Ericăi şi a lui Constantin Croitoru au rămas îngropate în cine ştie ce sertare ministeriale.

Speranţe de viitor  - o restaurare amplă, făcută cu bani europeni

Dar povestea nu se sfârşeşte aici. Există şanse ca restaurarea bisericii cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, ştiută de noi din cărţile de istorie ca fiind “Biserica de lemn a lui Dragoş Vodă”, să înceapă în timpul vieţii noastre. Cea dintâi ctitorie domnească din Moldova ce a supravieţuit tuturor provocărilor veacurilor ce s-au scurs, ar putea fi restaurată cu bani europeni.

Lucrurile par să se desfăşoare mai repede, un tânăr arhitect ştie ce trebuie de făcut, o firmă de proiectare ştie de asemenea despre ce este nevoie pentru ca un proiect de o anvergură şi care trebuie realizat cu maximă seriozitate, va fi acceptat de alte structuri ce gestinonează de această dată  nu bani naţionali, ci din bugetul comun al Uniunii Europene. Au fost indicaţi pe parcursul discuţiei purtate cu părintele Constantin Croitoru multe nume. 

Şi de bine, şi de rău, şi de speranţă şi de renunţare la aceasta. Cu o metaforă preţioasă terminăm, spunând că acele ghinde preţioase  din care s- au ridicat stejarii ce, după ce au fost tăiaţi abandonându-şi fără voia lor rădăcinile în codrii Volovăţului, au fost şapte veacuri lăcaş nu numai pentru carii, ciuperci şi mucegaiuri ci şi pentru o comuntate creştină, cea de la Putna precum şi un indicator rutier pentru drumul Moldovei prin lume, de la târnosirea din noiembrie 1346 a bisericii cu hramul “Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Volovăţ, mutată după un veac la Putna de Ştefan cel Mare şi până în zilele pe care le trăim. 

Alte ştiri pe această temă:


Slatina: Biserica de lemn Leleasca va face parte din patrimoniul UNESCO

Biserica îngropată din Căuşeni, pe traseul vechiului drum medieval moldovenesc

VIDEO Înregistrare istorică de la sfinţirea Catedralei Mitropolitane din Timişoara, din 1946, în prezenţa Regelui Mihai 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: