Cea mai mare concurenţă din învăţământul sucevean: 107 profesori de română se bat pe două posturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

657 de cadre didactice încearcă astăzi să se titularizeze în învăţământ pe unul dintre cele 94 de posturi vacante. Cea mai mare concurenţă este însă la Limba şi literatura română, unde pentru doar două posturi s-au înscris 107 candidaţi.

Cei care vor să intre în sistemul de învăţământ, mai precis 657 de cadre didactice, susţin astăzi examenul de titularizare.

„Anul acesta există 603 posturi şi fracţiuni, adică posturi cu mai puţine ore. Posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată sunt doar 94 care sunt titularizabile, iar diferenţa de 509 posturi au o viabilitate mai mică de patru ani. Dintre acestea, 411 sunt vacante, iar 98 sunt rezervate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei.

Cele mai multe posturi titularizabile sunt pentru educatori, şi anume 17 posturi, unde sunt înscrişi 101 candidaţi, la care se adaugă 16 catedre vacante de profesori de Matematică pentru care concurează 38 de profesori, şapte posturi de învăţători cu 96 de candidaţi, cinci catedre pentru profesori de Limba engleză, unde sunt 44 de candidaţi, câte trei la Fizică, Chimie, Educaţie fizică, consiliere şcolară şi Muzică cu şapte. Cea mai mare concurenţă este la Limba şi literatura română, unde pentru doar două posturi s-au înscris 107 candidaţi.

La nivelul judeţului Suceava sunt două centre de examen, şi anume la Grupul Şcolar „Alexandru Ioan Cuza” din Suceava, unde vor susţine examen 422 de candidaţi şi la Grupul Şcolar „Petru Muşat” din Suceava, unde au fost repartizaţi alţi 235 de profesori care vor să se titularizeze în învăţământul preuniversitar.

Primele rezultate se vor afişa pe 27 iulie, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, dar şi în cursul zilei de 28 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 3 august. Candidaţii care nu au obţinut la inspecţia specială la clasă sau la proba practică minimum nota cinci nu pot participa la proba scrisă. De asemenea, candidaţii care nu obţin la inspecţia specială în profilul postului la clasă sau la proba practică în profilul postului minimum nota şapte nu pot ocupa catedre vacante pe perioadă nedeterminată.

Inspecţia specială la clasă s-a desfăşurat pe durata unei ore de curs şi s-a evaluat prin note de la unu la zece. Proba scrisă se va susţine pe baza subiectelor elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. La concursul de titularizare de anul trecut, la nivelul judeţului Suceava au fost 467 de posturi vacante în învăţământul preuniversitar, dintre care doar 63 au fost titularizabile, având viabilitate de minimum patru ani.

Alte ştiri pe această temă:

Încep examenele şi pentru profesori. Care sunt posturile cu cea mai mare concurenţă din Cluj

Peste 26.500 de candidaţi, înscrişi la proba scrisă a concursului de titularizare

Concurenţă mare la titularizare, în Dolj. 70 de candidaţi se bat pe un singur loc

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite