Ce a păţit violatorul unei bătrâne pe care a plătit-o cu 2.000 de euro ca să-l ierte. Agresorul a fugit din casa femeii în pielea goală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Monitoruldecluj.ro
FOTO: Monitoruldecluj.ro

Un tânăr sucevean a intrat, la mijlocul lunii aprilie, în locuinţa unei bătrâne singure, în vârstă de 72 de ani, pe care a violat-o peste trei ore. La un moment dat, femeia a reuşit să scape, cerând ajutorul vecinilor. De teamă că va fi linşat, bărbatul a fugit din casa bătrânei complet dezbrăcat, lăsându-şi în locuinţă şi cartea de identitate. Astfel, tânărul a fost prins în scurt timp de către poliţişti.

După ce a fost violată ore în şir de un tânăr de 33 de ani, o bătrână de 72 de ani, din comuna Vicovu de Jos, judeţul Suceava, şi-ar fi retras plângerea depusă la Poliţie, după ce agresorul i-ar fi dat 2.000 de euro, potrivit Monitorul de Suceava.

Fapta a fost comisă vineri, 12 aprilie, când Ionel Dorel Aga a intrat în casa bătrânei şi a deşurubat becul din încăperea în care s-a ascuns. Tânărul a atacat-o apoi pe septuagenara care locuia singură şi a chinuit-o timp de trei ore şi jumătate. Femeia a reuşit să iasă din casă într-un moment de neatenţie al agresorului şi a cerut ajutorul vecinilor, care au sunat la 112.

Când s-a trezit singur în casă, Ionel Dorel Aga şi-a dat seama că ar putea fi linşat de vecinii bătrânei, motiv pentru care a fugit complet dezbrăcat. El şi-a lăsat în casa victimei hainele şi telefonul mobil, aşa că poliţiştii au reuşit să îl identifice foarte uşor.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Toate demersurile anchetatorilor s-au dovedit a fi în zadar, pentru că victima a bătut palma cu agresorul pentru 2.000 de euro, legislaţia permiţând ca părţile să se împace.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite