Cauza incendiului de la Spitalul din Suceava: supraîncălzirea unui ventilator dintr-un grup sanitar, uitat în priză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Aparatul de evacuare a mirosurilor pestilenţiale care s-a supraîncălzit şi a provocat un incendiu în Secţia Ginecologie a Spitalului Suceava se găseşte în dotarea multor hoteluri, case şi apartamente. În ultimele şase luni, ISU Suceava a făcut două controale în spital pentru prevenirea incendiilor.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Costică Ghiaţă, a explicat, joi dimineaţă, într-o conferinţă de presă, la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, că a fost stabilită cauza incendiului produs în Secţia Ginecologie a Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”. 

Este vorba despre supraîncălzirea unui ventilator de evacuare a mirosurilor din grupul sanitar al salonului 8 de la etajul 4 al unităţii medicale. Ventilatorul a fost uitat în priză şi pe fondul suprasolicitării s-ar fi produs un scurtcircuit care a dus la aprinderea echipamentelor electrice şi la propagarea focului.

„Un ventilator din dotarea unei băi a salonului 8 de la etajul 4 a funcţionat mai mult timp, s-a găsit circuitul deschis. S-a supraîncalzit, a generat un scurtcircuit, iar echipamentele aferente acestei instalaţii electrice şi alte instalaţii alăturate acestui circuit electric s-au aprins şi propagarea a fost cu rapiditate la partea superioară a holului de la etajul 4. În planşeul fals s-a adunat o cantitate de PVC topit care din cauza greutăţii a distrus o placă şi a căzut la nivelul pardoselii holului. În acel moment a fost anunţat incendiul la 112”, a declarat Costică Ghiaţă. El a precizat că nu poate spune că a fost vorba despre o neglijenţă.

Pe de altă parte, spitalul are un contract cu o firmă de mentenanţă a instalaţiei electrice, care are în desfăşurare o acţiune de control în cadrul unităţii medicale. Nu se ştie deocamdată dacă reprezentanţii firmei au făcut verificarea băii în care a izbucnit incendiul. Aspectul va fi stabilit în cadrul anchetei iniţiate de Inspectoratul de Poliţie Suceava.

Întrebat dacă ventilatorul din dotarea băii spitalului are o configuraţie diferită de cea a aparatelor similare folosite de regulă în toaletele fără geamuri ale hotelurilor şi locuinţelor, managerul Spitalului Suceava, Alexandru Calancea a spus că nu are. Informaţia a fost confirmată şi de şeful ISU Suceava. Costică Ghiaţă a explicat că nu poate să spună cu exactitate cât trebuie să stea în priză un ventilator de evacuare a mirosurilor pentru a deveni un pericol. Aspectul depinde şi de gradul de uzură al aparatului, de mediul în care este instalat.

În ultimele şase luni, angajaţii de la ISU Suceava au făcut două controale în spital pe linia prevenirii incendiilor.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Incendiu la Spitalul Judeţean Suceava. Sute de pacienţi au fost evacuaţi în toiul nopţii

Imagini din timpul evacuării pacienţilor Spitalului Suceava, după izbucnirea incendiului. Salvatorii merg din salon în salon în căutarea bolnavilor VIDEO

Cum au fost evacuaţi cei peste 300 de pacienţi ai unui spital afectat de incendiu, fără să se producă busculade. Mărturia unui bolnav

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite