Câţi bani a primit o poliţistă din Suceava pentru maşina distrusă de femeia căreia i-a întrerupt partida de sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Statul român a despăgubit-o pe poliţista din Suceava, a cărei maşină a fost vandalizată, din răzbunare, de o femeie supărată că a fost întreruptă de la o partidă de amor. Oamenii legii au întrerupt partida de amor în luna noiembrie a anului trecut.

Poliţista din Milişăuţi, judeţul Suceava, a cărei maşină a fost vandalizată de o femeie, din răzbunare, a fost despăgubită de statul român cu suma de 4.400 de lei. 

Suma a fost stabilită în urma unei expertize, iar plata a fost efectuată în baza legii privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor.

Autoturismul a fost distrus în luna noiembrie a anului trecut, de către o femeie care s-a enervat pentru că poliţista i-a întrerupt o partidă de amor.

Totul a început după ce un bărbat a sunat la 112 ca să reclame că o femeie i-a intrat în gospodărie cu intenţia de a fura.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că nu se află în locuinţă, dar a fost contactat de un vecin, care l-a informat că o tânără, cu o reputaţie controversată în comunitate, i-a păstruns în curte. La faţa locului a ajuns un echipaj, format din doi agenţi de la Postul de Poliţie din localitate.

Cei doi oameni ai legii au intrat în locuinţă, unde au găsit doi tineri, o fată de 21 de ani şi un bărbat de 30 de ani, care întreţineau relaţii sexuale, bărbatul fiind chiar fiul proprietarului gospodăriei.

Cei doi agenţi i-au pus în vedere tinerei că nu are voie să intre în casă decât cu acordul proprietarului. Avertismentul nu i-a picat bine femeii, care a început să facă scandal. După ce au încheiat misiunea, poliţiştii s-au întors la secţie.

Răzbunare pe maşina poliţistei

La patru ore de la intervenţie, angajaţii MAI de la Milişăuţi au observat că maşina personală a poliţistei care le-a întrerupt partida de sex celor doi iubiţi a fost avariată cu pietre. O persoană necunoscută a luat pur şi simplu bucăţi de bordură de pe drum şi a aruncat în autoturismul marca Audi A5., spărgându-i parbrizul.

A urmat o cercetare criminalistică la faţa locului. În urma audierii, martorii au spus că autoarea atacului este Margareta C., mai exact tânăra pe care poliţiştii au atenţionat-o că nu are voie să pătrundă în locuinţa unei persoane fără acordul proprietarului.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ultraj, autoarea atacului a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind apoi eliberată şi plasată sub control judiciar de către procuror.

Pentru că atacul a avut legătură cu sarcinile de serviciu ale poliţistei păgubite, Corpul Naţional al Poliţiştilor (CNP) a formulat o cerere oficială către conducerea Inspectoratului de Poliţie Suceava pentru acoperirea pagubei de 4.400 lei. Solicitarea a fost depusă în baza Hotărârii 1083/2008, privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Necazurile minerilor, „tratate” cu băi de mulţime. Diana Şoşoacă: „Le-am spus tuturor, jos masca” VIDEO

Ministrul Energiei: În prima jumătate a săptămânii viitoare minerii de la Lupeni îşi vor primi salariile restante

Primarul Devei i-a înfuriat pe mineri: „Devenii suferă că ei nu-s în stare să dea cărbune. Numai se plâng”


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite