Bătaie de joc cu cea mai impunătoare statuie a lui Ştefan cel Mare. În Suceava, monumentul stă să cadă, e distrus de hoţii de fier vechi şi e năpădit de licheni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statuia lui Ştefan cel Mare din Suceava este într-o stare deplorabilă
Statuia lui Ştefan cel Mare din Suceava este într-o stare deplorabilă

Statuia lui Ştefan cel Mare din Suceava a ajuns în paragină, vizitatorii fiind puşi în pericol de bucăţile de tencuială care se desprind din monument. Lipsa fondurilor sau nepăsarea autorităţilor locale a făcut ca unul dintre simbolurile oraşului să ajungă într-o situaţie de nedescris, iar pe statuia marelui voievod să îşi facă apariţia muşchii şi lichenii.

Statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare din Suceava este un monument din bronz realizat de sculptorul Iftimie Bârleanu, în anul 1977. Statuia se află în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei şi are o înălţime totală (inclusiv soclul) de 23 de metri, fiind cel mai mare monument de acest gen din ţară. Amplasarea statuii a fost făcută în aşa fel încât să poată fi văzută din orice punct central al municipiului Suceava.

Din 1977 şi până în prezent statuia nu a fost renovată, astfel că aceasta s-a degradat ajungând aproape în paragină. Pe soclul monumentului, din care încep să se desprindă bucăţi de ciment, au apărut tot felul de mesaje, ornamentul din bronz de pe partea dreaptă a soclului a fost furat de hoţii de fier, iar statuia prezintă o imagine dezolantă pentru orice privitor.

În plus, pe statuia lui Ştefan cel Mare, şi-au făcut apariţia boscheţii, însă aceasta poate fi considerată o problemă minoră de îndată ce întreg monumentul stă să cadă.

În anul 2009, Primăria Suceava a realizat un proiect de reabilitare a statuii, însă cum valoarea acestuia ajungea la suma de 200.000 de euro, a fost aruncat într-un sertar şi toată lumea pare să fi uitat de el.

Primăria Suceava, prin viceprimarul Lucian Harşovschi, a promis că va reabilita acest simbol al municipiului Suceava, însă este nevoie de un studiu şi un proiect pentru a se şti de câţi bani este nevoie şi de unde se pot aloca fonduri.

Statuie Stefan cel MAre

Degradarea accentuată a statuii a avut loc la începutul anilor 2000, când sub coada lui Voitiş - armăsarul domnitorului, şi-a făcut apariţia un puiet de mesteacăn. În anul 2008, când oraşul Suceava aniversa 620 de ani de atestare documentară, unul dintre cele două altoreliefuri de bronz s-a desprins şi a căzut. Binenînţes că există şi legenda cum că nişte indivizi de etnie rromă au încercat să-l fure şi au fost prinşi  în flagrant de poliţişti.

Statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare a fost dezvelită pe 16 septembrie 1977, în prezenţa preşedintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu. Dezvelirea statuii s-a făcut cu ceremonial militar, intonarea imnului de stat şi oferirea unor buchete de flori liderilor comunişti aflaţi la eveniment. 

Alte ştiri pe această temă:

Statuia lui Matei Corvin, rege al Ungariei, medaliată în străinătate, vandalizată în Cluj

Prima statuie de ceară dedicată actriţei Scarlett Johansson, expusă la Madame Tussauds din New York FOTO VIDEO

FOTO Prima statuie a lui Nelson Mandela din România a fost dezvelită la Oradea

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite