Amintirile deţinutului politic George Sarry: „Fiecare bătăuş mă lovea cât mai tare, de parcă se întreceau între ei“
0
În anul 1949, imediat după împlinirea vârstei de 22 de ani, tânărul constănţean George Sarry a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de spionaj. După o anchetă plină de violenţe şi de ameninţări, George Sarry a fost condamnat de „tribunalul poporului” şi trimis în circuitul închisorilor comuniste, unde avea să-şi petreacă cei mai importanţi ani din viaţă.
George Sarry s-a născut la data de 8 ianuarie 1928, la Constanţa. Între 18 noiembrie 1949 şi 4 martie 1960, acesta a fost închis după ce a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru înaltă trădare. Sarry şi-a petrecut tinereţea în închisorile comuniste la Constanţa, Malmaison, Văcăreşti, Jilava, Aiud, Baia Sprie, Cavnic, Oradea, Piteşti şi Ploieşti.
Tatăl său, Dumitru Sarry s-a căsătorit la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial cu Louise Coomes, o tânără englezoaică văduvă de război, ce avea să-l nască pe George Sarry, la Constanţa. În tinereţe, el a lucrat la o librărie din localitatea de domiciliu, iar mai apoi la Consulatul Britanic. Deşi toate păreau că îi merg bine în viaţă, ziua de 17 noiembrie 1949 avea să-i schimbe total destinul.
„17 noiembrie era o zi ca toate celelalte zile. Nu avea idee că eu, unul, nu o voi uita toată viaţa mea. (...) Eram pe bulevardul Regina Maria şi, înainte de a traversa strada Miron Costin, aud pe cineva strigându-mǎ: George! Când m-am întors sǎ vǎd cine mǎ strigǎ, doi indivizi solizi m-au împins spre portiera deschisǎ a unei maşini, din care douǎ braţe m-au tras înǎuntru. Cei doi indivizi au intrat şi ei în maşinǎ, unul peste mine, iar celǎlalt în faţǎ cu şoferul. Maşina a pornit repede. Acum eram încadrat de doi indivizi, unul ţinea permanent pistolul la pieptul meu, iar celǎlalt mi-a pus o pereche de ochelari la ochi ca sǎ nu vǎd unde mǎ duc. Tot aceşti indivizi au des chis un ziar şi-l ţineau în faţa mea ca sǎ nu fiu vǎzut de cineva”, a povestit George Sarry în cartea sa „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”.
El a fost dus la un birou al Securităţii unde a fost întrebat despre fraţii săi plecaţi în Anglia, dacă este mulţumit de locul său de muncă de la Consulatul Britanic, propunându-i să-l plătească dacă va colabora şi va spune cine vine la consulat şi ce discută fiecare persoană ce intră în discuţii cu consulul britanic. Deoarece nu a dorit să colaboreze, a fost dus într-o cameră de la beciu şi bătut fără milă.
„M-au târât pe scǎri jos în beci, unde aştepta un al treilea. Acum toţi trei loveau în mine. Ţipau la mine: Spionule, nu vrei sǎ spui cǎ ai dat informaţii, te facem noi sǎ spui. M-au pus pe o caprǎ de lemn confec ţionatǎ special pentru torturǎ, cu mâinile legate peste genunchi, au introdus o rangǎ sub genunchi şi aşa eram pus pe caprǎ. Unul îmi ţinea capul în jos ca partea posterioarǎ sǎ fie în sus. Au început sǎ mǎ batǎ la fund şi la tǎlpi cu o rangǎ. Ţipetele mele nu i-au fǎcut sǎ opreascǎ bǎtǎile. Nu ştiu când s-au oprit. Ştiu cǎ m-am trezit la un moment dat ud. Simţeam dureri peste tot”, îşi aminteşte George Sarry.
El era acuzat de securişti că ar fi oferit diverse informaţii britanicilor, însă cum Sarry continua să susţină că nu a spus nimic nimănui, a fost bătut cu sălbăticie. Acesta a fost transferat la închisoarea Malmaison, unde câteva zile nu a mai fost bătut. Acolo i s-a spus că se ştie că el ar fi dat informaţii militare şi economice despre vasele care intrau şi ieşeau din portul Constanţa, însă George Sarry a continuat să nege acest lucru.
„Trecuserǎ trei sǎptǎmâni de când fusesem arestat, timp în care am fost bǎtut sǎ spun cǎ am dat informaţii fratelui meu. Când mǎ duceau în beci, eram târât, tras de picioare, de pǎr, de unde apucau, pus pe capra de lemn şi fiecare bǎtǎuş mǎ lovea cât mai tare, de parcǎ se întreceau între ei. Niciodatǎ nu am putut afla cum ajungeam în celula mea. Tot ce îmi amintesc era intervalul de timp când eram târât jos în beci, cum eram bǎtut şi atâta tot”, a mai povestit George Sarry.
Pentru a scăpa de corecţiile fizice ce îi erau aplicate, el le-a spus anchetatorilor ce doreau să audă, mai precis că i-ar fi oferit informaţii fratelui său, aflat în Anglia, despre vasele comerciale ruseşti din portul Constanţa. George Sarry a fost pus sub acuzare, fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru înaltă trădare. La scurt timp, după condamnare, constănţeanul avea să fie mutat la închisoarea Aiud. Aici a aflat de metodele de tortură ale securiştilor, ce îi făceau pe deţinuţi să se sinucidă pentru a scăpa de chinuri.
După câţiva ani petrecuţi la Aiud, el ajunge pe mâinile securiştilor din Baia Mare, fiind acuzat că ar fi trimis un bilet de după gratii prin intermediul unui porumbel. Aici, împreună cu mai mulţi deţinuţi au pus la cale un plan de evadare, ce nu a avut succes. La sfârşitul lunii octombrie 1953, George Sarry este mutat din nou, de această dată în Penitenciarul Oradea.
„Iarna s-a apropiat şi am început sǎ simţim frigul. Şi celelalte celule de la parter, unde era grupul nostru, aveau tot ferestre fǎrǎ sticlǎ, ca şi celula mea. Slǎbisem şi oboseam sǎ mǎ plimb în celulǎ, în pat nu era mai cald. Mǎ încovrigam şi mǎ acopeream cu zdreanţa de pǎturǎ. Salteaua de sub mine nu mǎ încǎlzea. Puţinele fire de pleavǎ care erau în ea nici de fiarele patului nu mǎ protejau. Uneori puneam salteaua pe mine crezând cǎ o sǎ-mi fie mai cald. De încǎlzit tot nu mǎ încǎlzea, fǎceam mai mult praf, de fiecare datǎ când o puneam pe mine”, a arătat George Sarry.
Constănţeanul acuzat de spionaj şi înaltă trădare petrece iarna la Oradea, după care ajunge în închisoarea de la Piteşti, după o altă scurtă perioadă petrecută la Aiud. La Piteşti, mai mulţi deţinuţi, printre care şi George Sarry, au intrat în greva foamei, protestând astfel faţă de condiţiile groaznice din închisoare. Aceştia cereau: „un regim alimentar cu hranǎ suficientǎ pentru a ne menţine în viaţǎ; tratament medical pentru bolnavi; scoaterea zilnic la aer în curtea închisorii; încetarea aplicǎrii de pedepse abuzive şi interzicerea brutalitǎţilor fizice împotriva deţinuţilor; distribuirea de haine penale pentru cei care nu mai aveau îmbrǎcǎminte”. După nouă zile de greva foamei, condiţiile din penitenciar au devenit mai suportabile, gardienii comportându-se mai civilizat cu deţinuţii.
George Sarry a fost eliberat în primăvara anului 1960, după 11 ani petrecuţi în închisorile comuniste. El a părăsit România, plecând în Canada.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
