Alegeri parlamentare 2016. Eugen Bejinariu a obţinut un nou mandat de deputat. Numele său a apărut în Dosarul „Microsoft II“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegeri parlamentare 2016 Suceava. Eugen Bejinariu a obţinut un nou mandat de deputat după ce PSD Suceava a obţinut 48,85% din voturile exprimate de suceveni la alegerile parlamentare de 11 decembrie 2016.

Alegeri parlamentare 2016 Suceava. PSD Suceava a obţinut o victorie mare în judeţul Suceava, după ani la rând în care PNL a reuşit să-i convingă pe suceveni să le acorde vodul. La Camera Deputaţilor, PSD Suceava a obţinut un procent de 48,85% din voturi, iar la Senat nu mai puţin de 50,2% din sufragii. Astfel, PSD a obţinut cinci mandate de deputat, Eugen Bejinariu, Maricela Cobuz, Ioan Cătălin Nechifor, Alexandru Rădulescu şi Emanuel Havrici urmând a reprezenta PSD Suceava în Camera Deputaţilor. La Senat, social democraţii suceveni au obţinut două mandate de senator, prin Ioan Stan şi Virginel Iordache.

PSD reuşit să obţină o victorie categorică în judeţul Suceava, adjudecându-şi majoritatea municipiilor şi oraşelor, precum şi mai toate comunele din judeţ. Astfel, PSD Suceava şi-a asigurat două mandate de senator şi cinci de deputat.

PNL Suceava a obţinut un scor mult prea mic faţă de cum se aştepta preşedintele organizaţiei, Gheorghe Flutur. Daniel Cadariu are asigurat un mandat de senator, în timp ce din partea PNL Suceava, în Camera Deputaţilor vor ajunge Ioan Balan, Angelica Fădor şi Bogdan Gheorghiu.

Cele două partide ar putea să mai obţină un mandat de deputat, iar PMP sau ALDE să se aleagă cu un altul, asta în funcţie de rezultatele obţinute la nivel naţional de către aceste partide.

Alegeri parlamentare 2016 Suceava. „Penalul” Bejinariu a obţinut un nou mandat de deputat

La sfârşitul lunii noiembrie 2016, procurorii DNA au cerut Procurorului General al Românei să sesizeze Camera Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Eugen Bejinariu, deputat în Parlamentul României, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003-2004, în legătură cu săvârşirea a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

Procurorii DNA acuză că Eugen Bejinariu, în calitate de ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, ar fi exercitat următoarele activităţi:

  • a iniţiat şi a susţinut proiectele a două hotărâri de guvern (nr.1473/11.12.2003 şi  nr.470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitaţii publice;
  • a iniţiat şi susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH  şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat;
  • a semnat contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft din data de 15.04.2004 şi actul adiţional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziţia din sursă unică.

„În această modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343 USD repercutat în dauna statutului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH”, au arătat procurorii.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi volumele (28) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală. Eugen Bejinariu a rămas însă cu imunitate, după ce deputaţii nu au avut cvorum.

Alte ştiri pe această temă:

Eugen Bejinariu rămâne cu imunitate. Deputaţii nu au avut cvorum pentru a vota cererea DNA de urmărire penală

Cazul Eugen Bejinariu: preşedintele Camerei Deputaţilor a convocat un nou plen pentru 5 decembrie

Dosarul „Microsoft II”: Prejudiciu de 66 de milioane de dolari. DNA cere  ridicarea imunităţii deputatului Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite