Aglomeraţie infernală pe şoselele din Bucovina. În cât timp parcurg şoferii o distanţă de numai 18 kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucovina este o destinaţie tot mai căutată de turişti. Infrastructura rutieră nu ţine însă pasul cu valul de vizitatori. Aşa se face că, în weekend, şoferii au petrecut ore întregi în trafic, pe DN 17, neavând alternative să ocolească aglomeraţia.

În august, şoselele din Bucovina sunt extrem de aglomerate. Pe de o parte, pentru că vin acasă stranierii, şi, pe de altă parte, pentru că judeţul a devenit un magnet pentru turişti. În weekend, şoferii care s-au îndreptat spre Vama, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, au petrecut ore în şir într-o lungă coloană de maşini, fără să aibă posibilitatea să aleagă rute alternative pentru a ajunge la destinaţie. Pe DN 17, drumul care leagă Moldova de Ardeal, s-a circulat bară la bară.

Suceveanul Cristian Marian Cioltan a scris pe Facebook că a parcurs distanţa de 18 km, de la Vama la Gura Humorului într-o oră şi 40 de minute. Cei care au avut parte de experienţe similare au simţit nevoia să le împărăşească. 

„Si noi am stat ieri o grămadă de timp in trafic, doar de la Câmpulung, la Suceava. Chiar mă gândeam, că am ajuns aproape ca pe Valea Prahovei”, a arătat Andreea Munteanu.

„Şi noi stăm în acelaşi trafic de vreo 2 ore şi încă nu am ajuns in Gura Humorului”, a scris Alina Moroşan, duminică după-amiază. 

„Vina este a celor care au scos taxa de prima înmatriculare. Toate cazanele din Germania au venit la noi. Nu mai putem respira în oraş de poluarea făcută de aceste cadavre! Trebuie introdusa de urgenţă taxa pe poluare!”, este de părere Lucian Ciobanu.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite