Administratorul unui societăți de prelucrarea lemnului, prins în timp ce vroia să dea mită 1.000 euro unui polițist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul a insistat joi cu 1.000 de euro la polițiștilor care i-au controlat firma, însă aceștia au refuzat și au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Totul a început joi, 26 ianuarie, când lucrătorii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul IPJ Suceava au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor comise în domeniul achiziţiei, prelucrării şi comercializării masei lemnoase.

Echipa formată din doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Biroul Combatere Delicte Silvice, împreună cu specialiştii ITRSV Suceava, au controlat joi două unităţi de profil în domeniul achiziţiei, prelucrării şi comercializării masei lemnoase, ambele din oraşul Vicovu de Sus, administratorul unei dintre societăți încercând să îi mituiască pe polițiști cu 1.000 euro.

Vezi și:

Prins în flagrant cum îi dădea mită unui poliţist din Câmpulung pentru a nu-i face dosar penal

Suceava: A oferit mită 1.000 lei şi 5 litri de pălincă unui poliţist de frontieră

Constantin Cârstean le-a oferit 1.000 de euro polițiștilor pentru a i se comunica date cu privire la controlul efectuat şi  a influenţa rezultatele controlului. Deşi a fost refuzat de către polițiști, bărbatul a venit ieri, la sediul IPJ Suceava cu documentele contabile ale celor doi agenţi economici, ocazie cu care a oferit aceeaşi sumă de bani agentului constatator.

"Echipa operativă constituită ca urmare a denunţului, formată din procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi lucrători ai poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava a valorificat momentul operativ constatând săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi penale", a declarat procurorul Mirela Fânaru, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Bărbatul este cercetat penal în stare de libertate pentru infracțiunea de "dare de mită".

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite