A murit jurnalistul Mugur Geu
0Jurnalistul Mugur Geu, redactor principal la cotidianul Crai Nou, a murit, luni dimineaţă, în secţia de reanimare a Spitalului Judeţean de Urgenţe Suceava.
Cel mai talentat jurnalist din presa locală, Mugur Geu, redactor principal la cotidianul Crai Nou, a murit, luni dimineaţă, în timp ce se afla internat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţe "Sf. Ioan cel Nou" Suceava.
Jurnalistul suferise mai multe intervenţii chirurgicale în ultima perioadă, cea mai recentă vineri, 11 aprilie, chiar de ziua sa de naştere. Starea de sănătate i s-a deteriorat rapid, iar medicii nu au reuşit să îl salveze.
În vârstă de 45 de ani, Mugur Geu lucrează în mass-media din 1994, atunci când a început colaborarea cu cotidianul Nord Press.
În ultimii ani, Mugur Geu a ocupat funcţia de redactor principal la cotidianul Crai Nou.
Alte ştiri din Suceava:
VIDEO Ninge abundent la Suceava. Circulaţia, îngreunată pe drumurile din zona de munte a judeţului
ÎPS Pimen, spion al Securităţii în SUA, Germania şi Israel, turnător la Mănăstirea Putna
Accesul vizitatorilor în Cetatea de Scaun a Sucevei, interzis până în august