Şoferii indolenţi care îşi parchează maşinile aiurea sunt ”taxaţi” pe Facebook de suceveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sucevenii au demarat o campanie pe Facebook prin care îi taxează virtual pe şoferii care îşi parchează maşinile aiurea pe trecerile de pietoni, în intersecţii, pe trotuare sau pe două locuri de parcare.

Mai mulţi suceveni, nemulţumiţi de faptul că fiecare parchează pe unde îl taie capul în municipiul Suceava, au început o campanie prin care îi ”taxează” virtual pe şoferii indolenţi. Maşinile parcate pe trotuar, în staţiile de autobuz sau care blochează o bandă de circulaţie sunt întâlnite frecvent pe străzile din Suceava, deoarece poliţiştii nu îi amendează pe cei care îşi lasă maşinile după bunul lor plac.

Şoferii ce parchează pe trecerea de pietoni şi îi pune în pericol pe cei care circulă ca pietoni, probabil nici nu îşi pot imagina că ar putea fi vreodată amendaţi de un poliţist de la rutieră sau de la Poliţia Locală Suceava. 

Încercând să le dea o palmă ”morală” acestor şoferi, sucevenii au început să fotografieze şi să facă publice pe Facebook sute de maşini parcate aiurea pe străzile din municipiul Suceava. Autoturismele fotografiate au fost lăsate de proprietari pe trecerile de pietoni, în sensurille gratorii, în intersecţii, pe trotuare, pe spaţiile verzi sau pe două locuri de parcare. 

image

Sucevenii chiar au creat pe site-ul de socializare un grup public denumit generic ”Ai parcat ca un bou”, la care au aderat mii de persoane nemulţumite de faptul cum şoferii îşi lasă maşinile, fie că aceştia sunt nepricepuţi fie că pur şi simplu sunt indolenţi. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite