Şi-a împuşcat fratele cu gloanţe de cauciuc din cauza unei datorii FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi fraţi care locuiesc în localitatea suceveană Mereni-Plopeni, din oraşul Salcea, au avut astăzi un conflict sângeros sfârşit la poliţie şi la spital.

Unul dintre bărbaţi a ajuns la spital cu leziuni la cap şi la o mână după ce fratele său l-a împuşcat cu un pistol cu bile de cauciuc.

Conflictul dintre Mihai Rotar, de 55 de ani, şi Ion Rotar, de 53 de ani, era unul mai vechi, iar astăzi a degenerat. Ion a reclamat că i-a împrumutat acţiuni lui Mihai, iar acesta nu i le-a mai înapoiat.

image

Nemulţumit de această situaţie, Ion Rotar a mers astăzi la prânz la locuinţa fratelui său, şi după o nouă repriză de discuţii aprinse a pus mâna pe un bolovan şi i-a spart două geamuri de la maşină, provocându-i distrugeri şi la faruri şi cupolă.

Mihai Rotar n-a stat prea mult pe gânduri, a intrat în casă şi a tras trei focuri de armă în direcţia fratelui său.

Două dintre bilele de cauciuc l-au atins pe Ion Rotar, una în palmă şi cealaltă în zona feţei.

Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, în timp ce fratele său a dat cu subsemnatul în faţa poliţiştilor.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite