Şeful Poliţei de Frontieră Suceava şi adjunctul şi-au dat demisia. Alţi 7 ofiţeri sunt cercetaţi în prealabil de IGPF.

Aceste decizii vin în urma deficienţelor de management precum şi neglijenţă în serviciu găsite în urma controalelor de la Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie de Frontieră Suceava, Gheorghe Ieremie, şi-a dat demisia din funcţie împreună cu adjunctul său, Constantin Mihai Prelipcean, în urma controalelor venite de la IGPF, ce au avut loc săptămâna trecută. În locul celor doi, IGPF va numi în cursul zilei de mâine, alţi doi ofiţeri operativi. „Încă nu au fost desemnaţi înlocuitorii, cel mai probabil mâine vor fi împuterniciţi alţi doi ofiţeri, însă activitatea nu este afectată“, ne-a declarat Fabian Bădilă, purtătorul de cuvânt al IGPF.

Suceava: Miile de probe ale procurorilor ţin în loc apărarea poliţiştilor de frontieră arestaţi

În urma reţinerii a 60 de poliţişti de frontieră de la Siret şi ulterior arestarea a 55 dintre ei pentru fapte de corupţie, Inspectoratul General de Poliţie de Frontieră (IGPF) a trimis o echipă din cadrul Serviciului de Control pentru verificarea activităţii IJPF Suceava.

„Din verificările efectuate, au fost constatate deficiente în activitatea managerială, precum şi neglijenţă sau lipsă de preocupare în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, manifestată de ofiţerii cu funcţii de conducere din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Suceava şi Sectorului P.F. Siret“, a mai declarat Fabian Bădilă, purtătorul de cuvânt al IGPF.

Astfel, reprezentanţii  Inspectoratului General au constatat ineficienţă la nivelul controalelor desfăşurate, dar şi la nivelul muncilor operative şi informative, insuficientă implicare în combaterea traficului ilegal cu ţigări, cât şi lipsă de fermitate în aplicarea unor măsuri disciplinare.

Rezultate nule la implicarea şefilor în combaterea corupţiei

„De asemenea, s-a constatat neimplicarea sau implicarea superficială a ofiţerilor cu funcţii de conducere în activităţile de prevenire şi combatere a corupţiei interne, rezultatele la nivel teritorial pe acesta linie fiind nule“, au mai spus reprezentanţii IGPF.

Astfel, în urma celor constatate IGPF a dispus măsura cercetării prealabile faţă de 9 ofiţeri, din care 5 cu funcţii de conducere, respectiv Gheorghe Ieremie, şeful IJPF Suceava, Constantin Mihai Prelipcean, adjunctul său, Nelu Fediuc, şeful SPF Siret, Dănuţ Tcaciuc, şeful Biroului SCTF şi Marian Cosovan, şeful Biroului CIT, precum şi alţi patru ofiţeri operativi din cadrul IJPF Suceava.

„La finalizarea cercetarii prealabile, în conformitate cu prevederile legale, faţă de cei în cauză vor fi luate măsurile ce se impun, în funcţie de gravitatea faptelor“, a explicat purtătorul de cuvânt al IGPF. Alţi 3 ofiţeri din cadrul IJPF Suceava au fost atenţionaţi, fiind dispuse 28 de măsuri organizatorice, de remediere a disfuncţiilor şi deficienţelor constatate atât la nivelul IJPF Suceava cât şi la nivelul SPF Siret. Gheorghe Ieremie, fostul şef al IJPF nu a putut fi contactat pentru a comenta cele constatate de IGPF.

Suceava: Verificări la sânge în Vama Siret. Pasagerii sunt controlaţi şi în buzunare (FOTO)

„Activitatea de evaluare va continua la nivelul tuturor structurilor subordonate Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră“, au mai transmis reprezentanţii IGPF. Potrivit reprezentanţilor IGPF scopul acestor controale a fost evaluarea rezultatelor obţinute, a competenţei şi capacităţii managementului, dar şi analizarea indicatorilor de performanţă, a modului de implementare a programelor şi strategiilor Poliţiei de Frontieră Române, cât şi indentificare şi corectare deficienţelor.

Gheorgrhe Ieremie era şef al Inspectoratului Judeţan al Poliţiei de Frontieră Suceava de anul trecut de pe data de 4 februarie, după ce a câştigat locul în urma unui concurs ce a avut loc pe 21 ianuarie. Acesta a ocupat dealungul anilor mai multe funcţii în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, a fost şef al Punctului de Trecere al Frontierei Siret, şef Sector Siret, şef al Biroului control-investigaţii şi şef al Biroului de spraveghere şi control trecerea frontierei. Comisarul şef de poliţie are vârsta de 39 de ani  şi a absolvit Academia de Poliţie în anul 1996.

Citiţi şi: Suceava: ÎCCJ a respins recursurile şi rundei a doua de poliţişti de frontieră


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările