Şcoala lăsată în ruină cu trei zile înainte de începerea cursurilor: „Curge apa prin tavan, de se face baltă în clasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul an şcolar nu va începe la fel pentru toţi copiii din judeţul Suceava. Dacă elevii de la Şcoala 10 din cartierul Burdujeni al reşedinţei de judeţ vor învăţa în săli noi, frumoase, aerisite, luminoase, cei din satul Siliştea Nouă-Dolhasca vor sta cu frica-n sân că-n orice moment tavanul s-ar putea prăbuşi peste ei. Acoperişul clădirii de la ţară s-a transformat într-o sită.

La 40 de kilometri distanţă de municipiul Suceava, în satul Siliştea Nouă din oraşul Dolhasca, este o şcoală care aminteşte de ouăle de ciocolată cu surprize. De la distanţă, pereţii exteriori nu atrag atenţia. Ba chiar se încadrează în peisajul rural al zonei în care locuiesc oameni din toate păturile sociale, şi mai avuţi şi mai puţin avuţi.

 În interior, situaţia este alta. Clădirea a fost reabilitată în perioadă 2001-2002, însă, aşa cum spune coordonatoarea şcolii, Elena Minciună, lucrările au fost executate în bătaie de joc. Aşa se face că, în timp, acoperişul a început să semene cu o sită. Lumina se strecoară prin toate găurile învelitoarei. La fel şi stropii de ploaie. Situaţia a rămas neschimbată de anul trecut.

Învăţătoarea Minciună ne-a spus că din cauza infiltraţiilor, în anul şcolar 2018 – 2019 s-au format bălţi chiar în mijlocul sălilor de clasă. Apa a şubrezit scândurile din pod, iar acum învăţătoarea se teme că tavanul din rigips se va prăbuşi peste copii.

„Curge apa şi se infiltrează în tavan şi mai nou curge în clasă, se face baltă în clasă. În aceste condiţii eu am ţinut oră. Copiii nici nu au mai fost atenţi. Scândurile de la acopriş au început să fie şubrede. Dacă se rupe scândura, cade tavanul peste noi în clasă”, ne-a spus femeia.

Elena Minciună este extrem de îngrijorată. Ne-a plimbat prin şcoală şi s-a oprit într-o sală, unde ar trebui să înveţe 17 dintre cei 90 de şcolari şi preşcolari ai unităţii.

Imagine indisponibilă

Acoperişul şcolii s-a umplut de găuri. FOTO: Oana Şlemco

„Intru cu 17 elevi şi într-o bună zi poate să cadă tavanul peste noi. Intrăm 17, putem să nu mai ieşim toţi. Am făcut demersuri la Inspectoratul Şcolar, Prefectură, Primăria Dolhasca, Consiliul Judeţean. Singurul răspuns pe care l-am primit a fost de la Consiliu. Să vă citesc ce scrie aici: petiţia a fost transmisă spre rezolvare Consiliului Local al oraşului Dolhasca, judeţul Suceava, urmând să fiţi înştiinţată de modul de soluţionare a acesteia. Nu am mai fost înştiinţată”, a completat învăţătoarea. 

Şcoala mai are şi alte probleme. Toaleta este în curte. Cei mai afectaţi sunt preşcolarii care fac cursuri în aceeaşi clădire. Pentru că grădiniţa are un singur angajat, educatoarea nu se încumetă să-i lase pe cei mici să meargă singuri până la wc-ul exterior, pentru că asta ar înseamna să lase restul grupei fără supraveghere. Aşa că cei mici îşi fac nevoile fiziologice „la copac”. 

Imagine indisponibilă

Toaleta elevilor este în curte. FOTO: Oana Şlemco

Conducerea Primăriei Dolhasca cunoaşte problemele, dar spune că nu are bani ca să le rezolve, momentan. Clădirea trebuia reabilitată cu bani de la Programul Naţional de Dezvoltare Locală, iar proiectul a fost scos la licitaţie de trei ori, însă fără succes.

„Am alocat o sumă pentru a putea face mai tentantă această lucrare de investiţii, având un contract în derulare cu Ministerul Dezvoltării prin PNDL, dar, probabil, suma alocată de noi nu a fost suficientă. A fost scos la licitaţie acest obiectiv de trei ori până acum, nu am avut o ofertă concretă din partea unui executant şi suntem în imposibilitatea de a derula această investiţie. Urmează să facem o analiză pe buget şi acolo unde vom identifica sume să mai suplimentăm. Dolhasca funcţionează în proporţie de 70% pentru că primeşte subvenţii de la Ministerul Dezvoltării. Nu avem venituri proprii. Suntem într-un moment de impas”, a declarat primarul Decebal Isachi.

Alesul local a mai spus că a alocat 35.000 de lei pentru a se executa lucrări de reparaţie la acoperiş în regim de urgenţă. Execuţia ar putea să dureze două săptămâni.

Asta înseamnă că, pe 9 septembrie, şcolarii şi preşcolarii din Siliştea Nouă vor păşi în şcoala pericol-public.  

La polul opus, cei care învaţă şa Şcoala 10 din Suceava vor intra în nişte săli de clasă noi şi frumoase, pentru că edificiul a fost mandardat.  Se vor aşeze în băncile proaspăt scoase din cutii, vor avea calculatoare, proiectoare şi table inteligente. Lesne de înţeles, în prima zi a săptămânii viitoare clopoţelul nu va suna la fel pentru toţi copiii. 

Imagine indisponibilă

Primăria Suceava a mansardat Şcoala 10. Elevii vor avea condiţii excelente. FOTO: Ion Lungu

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite