Ziua Poliţiei Române. Parc rutier mobil pentru copiii din judeţul Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Poliţiei, marcată în toată ţara FOTO Adevărul
Ziua Poliţiei, marcată în toată ţara FOTO Adevărul

În Piaţa Unirii din Slobozia, copiii s-au bucurat de un parc rutier mobil, amplasat pentru ca ei să-si dezvolte îndemânarea deplasării cu bicicleta şi pentru a cunoaşte şi respecta regulile de circulaţie. Evenimentul a fost organizat cu ocazia celebrării Zilei Poliţiei Române, marcată în fiecare an pe 25 martie.

Într-o formă sau alta, sub diferite denumiri, Poliţia, ca instituţie, este atestată din anul 1822, când domnitorul Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu, seful poliţiei din acele timpuri, drapelul pe care era cusută sigla Steagului Agiei, legalizând, astfel, funcţionarea acestei instituţii. Alături de siglă se afla o ghirlandă din aur în interiorul căreia era prezentată Maica Domnului, înaintea Arhanghelului Gabriel, care îi aducea vestea cea bună (Buna Vestire). 25 martie este data din calendar care rememorează, an de an, acest moment istoric.

"Activităţile dedicate acestei zile au debutat din cursul săptămânii, în toate judeţele din ţară. Ne-am obisnuit, în fiecare an, să prezentăm oamenilor munca noastră, echipamentul, autospeciale, motociclete, tricicluri, scutere, experienţa noastră, prin tot felul de exerciţii demonstrative cu câini de urmă, de autoapărare sau de cercetare la faţa locului, să organizăm campanii de donări de sânge si concursuri pentru copii. Momentele de rugăciune si depunerile de coroane se îndreaptă în memoria colegilor căzuţi la datorie", a anunţat Poliţia Română. 

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite