Zeci de poliţişti, mobilizaţi la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii ialomişeni au donat sânge FOTO IPJ Ialomiţa
Poliţiştii ialomişeni au donat sânge FOTO IPJ Ialomiţa

Un număr de 26 de poliţişti ialomiţeni au pus astăzi umăr lângă umăr şi au donat împreună picături de viaţă, însemnând aproximativ 12 litri de sânge.

Pandemia ne impune distanţare fizică, dar rămânem împreună solidari şi responsabili. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa a răspuns apelului Ministerului Afacerilor Interne, lansat în cadrul campaniei "Pentru ca alţii să trăiască, donează plasmă".

Astfel, de la primele ore ale dimineţii, 26 de poliţişti s-au prezentat la Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină şi au donat sânge, pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă.

        

Participarea la această acţiune a fost benevolă, poliţiştii înţelegând că în acest mod pot salva viaţa unui copil, a unui părinte, pot salva viaţa victimelor accidentelor de circulaţie ori a altor evenimente nefericite.  

„Nu este o simplă statistică, este un gest de solidaritate pentru semenii noştri care au nevoie de transfuzii, tratament sau pentru îngrijiri medicale de urgenţă. Nevoia de sânge a spitalelor rămâne constantă în pandemie şi de aceea este bine  să donăm dacă îndeplinim toate condiţiile pentru a deveni donatori”, a transmis IPJ Ialomiţa.

Prin exemplul lor, poliţiştii au dorit să îi încurajeze pe cât mai mulţi oameni să doneze sânge pentru a salva vieţi:

Ne adresăm tuturor celor care au simţit pe propria piele efectele acestui virus, sub forma unui îndemn de a-i ajuta pe cei care trec, în prezent, prin momente grele.

Sângele, simbol al vieţii, foloseşte fiecărei persoane aflate în impas, iar o oră din viaţa noastră, dedicată donării, poate salva o altă viaţă!

Nu uita că şi tu poţi dona, contactând cel mai apropiat centru de transfuzie sanguină!

Vă mai recomandăm şi:

Supermarketurile şi centrele de vaccinare, luate cu asalt la Cluj. Rafturile magazinelor au fost golite ca în Anglia

 

Pas cu pas. Cîţu începe să piardă teren în partid

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite