Zeci de amenzi, aplicate la Feteşti pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale la Feteşti FOTO IPJ Ialomiţa
Controale la Feteşti FOTO IPJ Ialomiţa

Acţiunile pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus sunt desfăşurate zilnic în judeţul Ialomiţa. Pe, 14 aprilie, forţele de ordine au împânzit municipiul Feteşti unde au aplicat zeci de amenzi pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie.

Astfel, conform IPJ Ialomiţa au fost aplicate peste 90 de sancţiuni contravenţionale, atât persoanelor care au încălcat prevederile ordonanţelor militare cât şi agenţilor economici depistaţi de poliţişti comercializând produse alimentare cu încălcarea legii.

În cadrul activităţilor au fost legitimate aproape 450 de persoane şi verificate în trafic peste 180 de autovehicule. Poliţiştii au aplicat 94 de sancţiuni contravenţionale din care 61 pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de  peste 101.000 de lei.

În cadrul acestei acţiuni au fost amendate 3 societăţi comerciale, depistate de poliţişti că au comercializat produse alimentare fără să elibereze clienţilor bonuri fiscale sau cu marfă pe stoc fără documente de provenienţă. 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite