VIDEO Cum a ajuns un băiat de la ţară primul la muzică populară

VIDEO Cum a ajuns un băiat de la ţară primul la muzică populară

Ionuş Cocoş, laureat al tuturor festivalurilor din ţară FOTO Facebook/Ionuţ Cocoş

Student la Litere şi la Teologie, un tânăr din comuna ialomiţeană Vlădeni, îndrăgostit de folclorul autentic românesc, este un artist în devenire extrem de premiat. Deşi a urcat pe scenă în urmă cu doar 4 ani, Ionuţ Cocoş, de 22 de ani, are în palmares 16 trofee la festivaluri naţionale, 19 premii întâi şi 12 premii II.

Serios, ambiţios şi talentat, Ionuţ Cocoş a răzbit prin propriile forţe. Chiar dacă provine dintr-o familie modestă, fără posibilităţi materiale, talentul şi perseverenţa l-au ajutat să-şi atingă visul. A făcut sacrificii pentru a ajunge pe scenă, dar dragostea familiei, cel mai de preţ lucru, i-a dat puterea să strălucească pe scenă. Cu o voce impecabilă moştenită din familie, pe care a cultivat-o apoi la Seminarul Teologic, Ionuţ Cocoş spune că nu se opreşte aici. Vrea să dovedească lumii întregi că arta adevărată se face doar muncind.
 
Prima scenă pentru Ionuţ a fost un scaun de la grădiniţă, unde încerca să iasă în evidenţă cântând deasupra colegilor, dar adevărata provocare a trăit-o la 18 ani, la Festivalul Judeţean "Zărzărică, zărzărea", unde a obţinut premiul întâi. 
 
„În clasa a şaptea am început să merg la biserică şi cântam destul de frumos, apoi în cadrul Seminarului Teologic am descoperit că am o voce puternică, iar unul dintre profesorii mei mi-a recomandat muzica clasică. Apoi am testat si muzica uşoară, dar tot doina rămâne dragostea dintâi, simt că muzica populară face parte din fiinţa mea.
 
 
Cred că această pasiune vine de undeva din genă, din partea tatălui, pentru că bunica mea a avut mare dragoste pentru tot ceea ce înseamnă muzica populară şi mi-a insuflat şi mie inconştient acest lucru. La 18 ani, mânat de curiozitate, am mers la directoarea căminului cultural din comuna natală, Alexandru Mariana şi am rugat-o să mă înveţe şi pe mine o melodie. M-a învăţat o doină, cu condiţia ca mai apoi să reprezint comuna la un festival judeţean. Astfel încetul cu încetul am fost invitat să particip la Festivalul Naţional "Ion Albesteanu" ca reprezentant al judeţului Ialomiţa unde am şi obţinut premiul întâi”, povesteşte Ionuţ Cocoş.
 
Drumul anevoios al succesului
 
Recunoaşte că  fost un drum anevoios, cu multe piedici, dar cu răbdare şi multă muncă a depăşit toate obstacolele. Nu s-a lăsat doborât de neajunsuri, ci a mers mai departe cu credinţa în Dumnezeu că soarta îi va surâde. 
 
 
„Poate e mai bine aşa ca lucrurile să se aşeze normal, aşa cum le este voia şi nu  repede, ca să fie vremelnice. Este un timp continuu care trebuie dedicat pentru a ajunge la o performanţă. Dacă vrei să ajungi o vedeta populară trebuie să îţi dedici viaţa întru totul, ca să poţi descoperi cu adevărat tainele şi misterele românului pentru că ele sunt multe şi complexe. Muzica înseamnă dăruire, ore de studiu, pasiune şi talent. Dacă una din ele lipseşte, reuşita este compromisă. Pe lângă toate acestea trebuie să ai şi trăire pe scenă, dacă doar interpretezi mecanic o piesă, publicul simte, nu-ţi va oferi încrederea sa”, spune tânărul.
 
Student la două facultăţi
 
La 22 de ani, Ionuţ Cocoş din comuna Vlădeni, judeţul Ialomiţa, este student la două facultăţi: anul 4 la Facultatea de Teologie "Sfântul Apostol Andrei" din Constanţa şi în anul 1 la Secţia de Etnologie a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti. Viaţa lui se împarte între şcoală şi scenă. Este nelipsit de la festivaluri din ţară şi de fiecare dată a uimit juriul cu interpretările de excepţie. Spune că nu are un secret al succesului, seriozitatea şi maxima implicare în tot ceea ce face fiind cheia performanţelor sale. 
 
„Folclorul este singura cartea de identitate a românului, deoarece aici găsim de la credinţă până la gândurile şi sentimentele pe care le manifestă. Astăzi tradiţiile sunt într-adevăr cumva privite superficial. Le vedeam, dar nu mereu, ci la anumite momente. Oamenii cu greu mai fac diferenţa dintre kitsch şi autentic deoarece fiecare crede ceea ce vede, iar pentru că la televizor şi în mediile de promovare vedem foarte foarte multe kitsch-uri, oamenii tind să creadă că acestea formează autenticul zilelor noastre. Este păcat, dar acesta este adevărul“, spune tânărul. Familia i-a fost aproape doar moral, pentru că sunt oameni modeşti de la ţară, fără prea multe posibilităţi. Cu toate acestea, Ionuţ rămâne aproape de cei dragi, în special de bunica.
 
 
„Susţinerea familiei mele a fost una timidă, deoarece potenţialul financiaral al familiei mele nu era unul excelent. Un trai decent te face să te gândesti de foarte foarte multe ori că eşti neputincios în faţa multelor greutăţi ale vieţii. Le mulţumesc lor, deşi nu au putut să mă susţină foarte mult financiar, sprijinul moral a fost întotdeauna foarte puternic şi m-a ajutat enorm, iar astăzi eu sunt cel care o susţine”.
 
 
Activitate artistică :
 
TROFEUL Festivalului National „Munte, munte brad frumos” Baia de Arama - 2015
 
TROFEUL Festivalului National „Pe deal la Teleormanel” Alexandria – 2015
 
TROFEUL Festivalului National „Elena Roizen” Ovidiu – 2016 
TROFEUL Festivalului Judetean „Zarzarica, zarzarea” Ialomita – 2016 
TROFEUL Festivalului International „Florile Ceahlaului” Piatra Neamt – 2017 
TROFEUL Festivalului National „Flori in Tara Barsei” Brasov – 2017 
TROFEUL Festivalului National „Cantece de vita veche” - Focsani 2017 
TROFEUL Festivalului National „Ileana Sararoiu” - Targoviste 2017 
TROFEUL Festivalului National „Tita Barbulescu” Topoloveni – 2018 
TROFEUL Festivalului National ”Aurelia Fatu Radutu” Bocsa – 2018 
TROFEUL Festivalului National „Natalia Serbanescu” Tulcea – 2018 
TROFEUL Festivalului National „Benone Sinulescu” Buzau – 2018
 
TROFEUL Festivalului National „Ion Albesteanu” Amara – 2018
 
TROFEUL Festivalului National “Ileana Constantinescu” Draganesti Olt - 2018
 
TROFEUL Festivalului National "Maria Latareru" Târgu Jiu - 2018
 
TROFEUL Festivalului National "Felician Farcasiu" Sebeş - 2018
 
Premiul 1 la : 
 
Festivalul Judetean „Zarzarica, zarzarea” Ialomita - 2014 
Festivalul Judetean „Zarzarica, zarzarea” Ialomita - 2015 
Festivalul National „Ion Albesteanu” Slobozia – 2014 
Festivalul National „ Elena Roizen” Ovidiu - 2015 
Festivalul National „Doina Baraganului” Slobozia - 2015 
Festivalul International „Florile Ceahlaului” Piatra Neamt - 2016 
Festivalul National „ Ponoare,Ponoare” Ponoarele - 2016 
Festivalul National al Cantecului Popular Moneasa – 2016
 
Festivalul National „La izvor de cant si dor” Lipova - 2016 
Festivalul National „Ion Albesteanu” Slobozia – 2016 
Festivalul National „Mariana Dragut” Prejna – 2016 
Festivalul National al Creatiei Populare „Traditii Silvane” Simleul Silvaniei - 2017 
„Festivalul vinului si al viei” Vanju Mare – 2017
 
Festivalul National „Sus pe Arges la izvoare” Pitesti - 2017
 
Festivalul International „Cantecele Neamului” - Suceava 2017 
Festivalul National al Creatiei Populare „Traditii Silvane” Simleul Silvaniei - 2018 
Festivalul National „Ion Petreus” Baia Mare – 2018
 
Festivalul International „Pe marginea Dunarii” Giurgiu – 2018 
Festivalul International al Cantecului Pastoresc „Miorita” Toplita - 2018 
 
Premiul 2 la :
 
Festivalul International „Cantecul de dragoste de-a lungul Dunarii” Braila - 2015
 
Festivalul National „Cantece de vita veche” Focsani – 2015 
Festivalul International „Pe marginea Dunarii” Giurgiu – 2016 
Festivalul National „Tita Barbulescu” Topoloveni – 2016 
Festivalul National „Natalia Serbanescu” Tulcea – 2017
 
Festivalul National „Iosif Sivu si Cosmin Golban” Timisoara - 2017 
Festivalul National „Marin Ghiocel” Giurgiu – 2017 
Festivalul National „Luta Iovita” Caransebes – 2018 
Festivalul National „Dragan Muntean” Deva - 2018 
Festivalul National „Din comoara satului” Ghiroda – 2018 
Festivalul National „Lica Militaru” - 2018 
Festivalul National „Iosif Sivu si Cosmin Golban” Timisoara - 2018
 
Premiul 3 la : 
 
Festivalul National „George Motoia Craiu” Oravita - 2015 
Festivalul National „Topul martisorului” Timisoara – 2016 
Festivalul National „Iosif Sivu si Cosmin Golban” Timisoara - 2016 
Festivalul National „Marin Ghiocel” Giurgiu – 2016 
Festivalul National „Maria Lataretu” Targu Jiu – 2016 
Festivalul National „Ion Petreus” Baia Mare – 2017 
Festivalul National „Traditii Argesene” Corbeni – 2017 
Festivalul National „Mariana Draghicescu” Timisoara – 2017 
Festivalul National „Pana de paun” - Bistrita – Nasaud 2017 
Festivalul National „George Motoia Craiu” Oravita - 2017 
Festivalul National „Lucretia Ciobanu” - Sibiu 2018
 
Festivalul National “Vasile Contiu” Targu Mures - 2018
 
Mentiuni :
 
Festivalul National „ Ponoare,Ponoare” Ponoarele – 2015
 
Festivalul National „Traditii Argesene” Corbeni – 2015 
Festivalul National „Maria Lataretu” Targu Jiu - 2015 
Festivalul National „Dan Moisescu” Topalu – 2016 
Festivalul National „Luta Iovita” Caransebes – 2017 
Festivalul National „Dragan Muntean” Deva - 2017 
Premiul special la :
 
Festivalul National „Dan Moisescu” Topalu - 2014
 
Festivalul International „Pe marginea Dunarii” Giurgiu – 2015 
Premiul Cramei Jidvei Festivalul National „Srugurele de aur” – 2015
 
Festivalul National „Valeria Peter Predescu” Bistrita – Nasaud - 2017 
Premiul Asociatiei „Pro Datina” Festivalul National „Din comoara satului” Ghiroda – 2017
 
Premiul Juriului - Festivalul National „ Ponoare,Ponoare” Ponoarele – 2017 
Festivalul National „Valeria Peter Predescu” Bistrita – Nasaud – 2018
Premiul de Popularitate la : 
Festivalul National „Pe deal la Teleormanel” Alexandria – 2015 
Festivalul National „Flori din Tara Barsei” Brasov – 2016 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: