Un nou focar de pestă porcină, în cartierul Slobozia Nouă. Un bărbat care vindea animale, amendat cu 2.400 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o perioadă de linişte, pesta porcină africană îşi face din nou apariţia în judeţul Ialomiţa. Direcţia Sanitar Veterinară a anunţat existenţa unui nou focar în cartierul Slobozia Nouă.

"Menţionăm că în municipiul Slobozia evoluează Pestă Porcină Africană din data de 8 septembrie 2018, iar cartierul Slobozia Nouă se află în zona de protecţie a acestui focar. În urma anchetei epidemiologice s-a constatat că proprietarul nu a respectat planul de măsuri aprobat de Centrul Local de Combatere a Bolilor, comercializând către persoane necunoscute porci, fără documente sanitare-veterinare. Pentru nerespectarea măsurilor impuse în zona de protecţie a unui focar de Pestă Porcină Africană, proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 2.400 de lei", a anunţat DSVSA. În judeţul Ialomiţa, până la această dată au fost confirmate 124 de focare de pestă în gospodăriile populaţiei şi 31 la mistreţi.

Prezenţei virusului pestei porcine africane în ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată în 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare. Potrivit ANSVSA, orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social, precizează ANSVSA.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite