Un minimarket din comuna Moviliţa, cuprins de flăcări. Focul a fost stins după 3 ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit FOTO ISU Ialomiţa
Focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit FOTO ISU Ialomiţa

Militarii Detaşamentului de Pompieri Urziceni au intervenit ieri cu două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un minimarket din localitatea Moviliţa.

În sprijinul militarilor au fost alertaţi şi membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din oraşul Fierbinţi-Târg. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperişul magazinului.

Pompierii au localizat incendiul rapid şi au limitat propagarea incendiului la clădirile vecine.

Intervenţia a durat aproximativ trei ore. În urma incendiului au ars aproximativ 200 de metri pătraţi de acoperiş din lemn învelit cu plăci bituminoase, aproximativ 30 de metri pătraţi asterială din scândură.

S-au deteriorat aproximativ 50 metri pătraţi tavan din rigips şi mobilierul din magazin. Salvatorii au evacuat cu operativitate din interiorul magazinului marfa, lăzile frigorifice şi trei butelii aragaz. 

Din fericire nu au existat victime.

Pompierii au salvat din furia flăcărilor un restaurant(cu anexele acestuia), camera centralei termice şi o frizerie, toate aceste construcţii fiind în imediata vecinătate a magazinului.

COnform ISU Ialomiţa, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric, datorat unui conductor, cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată.

Vă mai recomandăm şi:

Rareş Bogdan pune tunurile pe Ludovic Orban: Regret că nu i-am cerut demisia. Se crede lupul alpha. A dus la pierderea alegerilor

Un avion unic în Europa, de ultimă generaţie, a intrat în posesia României: „Sistemele de poziţionare dau precizia în zbor cu mai puţin de 2 centimetri“

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite