Un birou al Avocatului Poporului se va deschide în Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renate Weber, la Slobozia FOTO Facebook/Municipiul Slobozia
Renate Weber, la Slobozia FOTO Facebook/Municipiul Slobozia

În municipiul Slobozia se va deschide un Birou Teritoarial al instituţiei Avocatul Poporului ce urmează să deservească judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov.

Primarul Sloboziei, Dragoş Soare, alături de viceprimarul Gabriel Muşat, au avut o întrevedere cu Renate Weber, Avocatul Poporului.

“Prezenţa unei instituţii precum Avocatul Poporului în Slobozia este deosebit importantă pentru deschiderea către comunitate. Eu îmi doresc ca spaţiul în care îşi vor desfăşura activitatea să fie chiar în clădirea primăriei, astfel încât accesul cetăţenilor către Avocatul Poporului să fie cât mai facil.

În lunile ce urmează se vor demara procedurile şi lucrările de amenajare necesare şi vă vom ţine la curent cu momentul inaugurării Biroului Teritorial al Avocatului Poporului”, a transmis primarul din Slobozia.

Biroul care, cel mai probabil, se va deschide în luna iunie 2021, va funcţiona în sediul Primăriei Slobozia, în spaţiul ocupat acum de Biroul de Relaţii cu Publicul. Acesta va fi mutat în sala de audienţe a Primăriei, va fi extins şi transformat în ghişeu unic. 

Avocatul Poporului este organizat şi funcţionează în România exercitând un mandat general de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora în special cu autorităţile publice.

Avocatul Poporului are dreptul să facă anchete proprii, să ceară autorităţilor administraţiei publice orice informaţii sau documente necesare anchetei, să audieze şi să ia declaraţii de la conducătorii autorităţilor administraţiei publice şi de la orice funcţionar care poate da informaţiile necesare soluţionării petiţiei.

De asemenea, în exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului emite recomandări. Prin recomandările emise, Avocatul Poporului sesizează autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţii actelor sau faptelor administrative.

Pentru a facilita accesul tuturor cetăţenilor, atât din zonele urbane, cât şi din zonele rurale, la instituţia Avocatul Poporului, la nivel teritorial au fost înfiinţate 14 birouri, care îşi desfăşoară activitatea pe raza teritorială de competenţă jurisdicţională a curţilor de apel, fiind organizate în: Alba-Iulia, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu-Mureş şi Timişoara.

Biroul Teritorial al Avocatului Poporulul va avea în primă instanţă 3 angajaţi şi va deservi alte 4 judeţe limitrofe Ialomiţei. Ulterior, în funcţie de volumul de sesizări şi petiţii, numărul angajaţilor ar putea creşte. Reamintim că Instituţia Avocatul Poporului are rol de mediere între cetăţeni şi instituţiile statului şi nu poate reprezenta în instanţă petenţii. Instituţia are peste 120 de angajaţi, iar la nivelul întregii ţări au fost deschise până acum 14 Birouri Teritoriale.

Vă mai recomandăm şi:

Grevă la metrou. Circulaţia trenurilor, blocată din cauza protestului spontan al sindicaliştilor

 

Puterea în mâna consumatorului: Energia regenerabilă scade costurile pe care nu le poţi controla

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite