Uimitoarele teorii ale savantului român Gheorghe Botezatu, care l-au trimis pe Neil Armstrong pe Lună. Pe baza lor, NASA a creat racheta „Apollo 11”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o epocă în care zborul în Spaţiu era un subiect descris doar în romanele SF, savantul român Gheorghe Botezatu, originar din Basarabia, a demonstrat că se poate. El a calculat cu precizie distanţa dintre Pământ şi Lună, ulterior teoriile sale fiind folosite de americanii de la NASA pentru lansarea proiectului „Apollo”. Geniul din România a participat chiar şi la realizarea rachetei „Apollo 11”.

În 1969 Statele Unite ale Americii scriau o nouă filă din istoria omenirii, odată cu lansarea pe orbită  rachetei „Apollo 11”, primul obiect zburător care părăsea Pământul şi se îndrepta către satelitul său natural, Luna. Proiectul a fost coordonat de NASA şi a avut ca obiectiv aselenizarea unui om, precum şi revenirea sa în maximă siguranţă înapoi pe Terra. Puţini ştiu însă că în spatele succesului echipei astronautului Neil Armstrong s-a aflat creierul unui savant român.

Din Basarabia, în braţele Armatei SUA

Geniul care i-a convins pe americanii de la NASA că se poate zbura în spaţiu se numeşte Gheorghe Botezatu şi s-a născut 1882 în Gurbenia, Basarabia. Este adoptat de România câţiva ani mai târziu, când ajunge la Iaşi pentru a-şi urma studiile universitare. Petrece însă foarte puţin timp în capitala Moldovei, poposind în Germania pentru mai multe specializări în domeniul aerodinamicii.

În anul 1911, tânărul savant român Gheorghe Botezatu pleacă la Paris. Aici îşi continuă studiile în domeniul aeronauticii şi aerodinamicii, obţinând o bursă doctorală la Sorbona. Datorită ingeniozităţii sale, reuşeşte să-şi cucerească profesorii cu teza de doctorat.

Intitulată „Studii referitoare la stabilitatea aeroplanelor”, lucrarea îi aduce românului Gheorghe Botezatu certificarea şi dreptul de a fi considerat primul om din acele vremuri cu studii în domeniul aviaţiei. După succesul obţinut la Paris, Botezatu părăseşte Europa şi ajunge în Statele Unite ale Americii. Americanii îl primesc cu braţele deschise şi-i oferă titlul de director al Laboratorului de Aerodinamică din cadrul Universităţii Dyton, statul Ohio.

image

Elicopterul „Caracatiţa zburătoare” cu care românul Gheorghe Botezatu i-a cucerit pe americani FOTO: dromihete3x.ro

Interesată de teoriile românului, Armata Statelor Unite ale Americii îi propune o colaborare a cărei miză a reprezentat-o un contract în valoare de 10.000 de dolari pe an. Tot ce trebuia să facă savantul Gheorghe Botezatu era să construiască cel mai mare elicopter din acele timpuri.

Aşa a luat naştere „Caracatiţa zburătoare”, un prototip imens al elicopterului de astăzi care cântărea peste o tonă şi jumătate şi era prevăzut cu patru elice, a câte şase pale fiecare, lungi de peste opt metri. Proiectul a fost ţinut secret de Guvernul SUA, testele de zbor efectuându-se în cadrul unor piste securizate.

A demonstrat că se poate zbura în Spaţiu

Succesul savantului român a apărut însă în 1920, an în care a demonstrat că se poate zbura în Spaţiul Cosmic. Gherghe Botezatu a făcut istorie cu studiile sale matematice corecte în care stabilea traiectoriile posibile Pământ – Lună. Calculele făcute de Botezatu au fost folosite apoi de NASA în cadrul proiectelor spaţiale „Apollo”, aspect prezentat şi în ziarul „Lumina”.

image

Neil Armstrong, primul om care a ajuns pe Lună foto: buvaukine.lt

Tot cei de la NASA i-au încredinţat savantului român construcţia navetei „Apollo 11”, racheta cu care astronautul Neil Armstrong atingea solul selenar. Botezatu a fost şeful echipei de matematicieni care a realizat proiectul rachetei „Apollo 11”. El se stinge din viaţă în anul 1940, la Boston, în America.

Citiţi şi:

FOTO Cum îşi imaginau sovieticii spaţiul cosmic: tractoare şi elicoptere pe Lună, viaţă obişnuită pe Marte

Singurul cosmonaut român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic vine la Bistriţa


 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite